RĂZBOI ÎN UCRAINAZelenski: Orice dialog cu Vladimir Putin este "imposibil"
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a semnat ieri un decret prin care se oficializează faptul că orice dialog cu Vladimir Putin este "imposibil", notează Diário de Notícias.
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a semnat ieri un decret prin care se oficializează faptul că orice dialog cu Vladimir Putin este "imposibil". Cu toate acestea, nu închide ușa eventualelor negocieri cu Moscova, atâta timp cât există un nou lider rus la Kremlin. Între timp, pe câmpul de luptă, forțele ucrainene continuă să recupereze controlul, hărțile rusești înseși indicând retrageri rapide în estul și în sudul Ucrainei.
Dorința de a nu negocia pare, totuși, a fi reciprocă. "Fie vom aștepta ca actualul președinte să-și schimbe poziția, fie așteptăm ca următorul președinte să-și schimbe poziția în interesele poporului ucrainean", a declarat ieri purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, menționând că este nevoie de "două părți pentru a negocia".
Decretul lui Zelenski vine după ce președintele a făcut vineri comentarii în acest sens, după ce Putin a proclamat anexarea a patru regiuni ucrainene pe care nu le controlează în totalitate - după ce au organizat referendumuri pe care comunitatea internațională le-a catalogat drept "false" și al căror rezultat nu îl recunoaște.
Putin plănuise să adopte ieri legile care permit anexarea Donețkului, Luganskului, Hersonului și Zaporijiei, aprobate în cursul dimineții de Parlamentul rus. Asta, în ciuda retragerii trupelor ruse, în special din Donețk și Herson, precum și a faptului că granițele teritoriului anexat nu sunt clare încă. În cadrul briefing-ului zilnic de la Ministerul Apărării rus nu s-a vorbit despre retrageri, dar hărțile prezentate arătau că trupele Moscovei părăsiseră Dudchany, pe malul de vest al Niproului (în Herson), și tot malul estic al râului Oskil, în Donețk.
Statul Major ucrainean nu vrea să ofere mai multe detalii, limitându-se la a spune că "inamicul este demoralizat" și că, pe măsură ce își abandonează pozițiile, distruge muniții și poduri. Problema este să vedem cât de departe vor da înapoi rușii, oficialii occidentali citați de cotidianul britanic "The Guardian" susținând că Rusia riscă să piardă localități strategice pentru a menține controlul asupra orașului Herson și, eventual, asupra Crimeei.
Rusia speră să-i poată opri pe ucraineni cu mai mult personal. Ministrul apărării rus, Serghei Șoigu, a susținut că peste 200.000 de rezerviști au fost mobilizați de când președintele Vladimir Putin și-a anunțat planul. Oficialul a precizat că aceștia vor fi trimiși în Ucraina abia după ce vor termina instruirea, deși există relatări cu privire la faptul că mulți ar fi deja pe teren. Dar serviciile de informații ale Ministerului Apărării britanic schițează un tablou sumbru. "Provocările de instalare, instruire, echipare și desfășurare a personalului mobilizat și recrutat sunt însemnate. Deficiențele din cadrul sistemului administrativ și logistic rus vor continua să submineze aceste eforturi", au indicat aceștia în bilanțul lor zilnic.
Între timp, președintele american Joe Biden a anunțat într-o convorbire telefonică cu Zelenski că va garanta un nou pachet de ajutor militar destinat Ucrainei, în valoare de 625 de milioane de dolari, reiterând faptul că sprijinul SUA va dura "atâta timp cât va fi necesar". Ajutorul Washingtonului include doritele lansatoare mobile HIMARS cu rază lungă de acțiune, precum și muniții și vehicule blindate.
La rândul său, iderul Fraților Italiei, Giorgia Meloni, care a câștigat alegerile italiene și speră să devină prima femeie în fruntea guvernului acestei țări a purtat o convorbire telefonică cu Zelenski. Potrivit unui comunicat al partidului său, Meloni a promis "sprijinul total" destinat Ucrainei și "și-a întărit angajamentul față de toate eforturile diplomatice care sunt utile pentru a pune capăt conflictului". Zelenski a invitat-o să viziteze Kievul și a mulțumit pentru armele pe care Italia le-a trimis - o decizie a guvernului pe care Meloni a susținut-o, chiar dacă era în opoziție, spre deosebire de aliații săi de centru-dreapta.
Sursa: RADOR
Comentarii