Theresa May demisionează oficial de la conducerea Partidului Conservator, dar va rămâne premier al Marii Britanii până când un succesor va fi ales.

La doar o zi după aniversarea Zilei Z - 75 de ani de la debarcarea în Normandia - Theresa May își anunță oficial plecarea după aproape trei ani la conducerea guvernului britanic.

Totuși, această renunțare nu înseamnă că Marea Britanie rămâne fără guvern și nici că vor avea loc alegeri generale anticipate. Luni, începe oficial procedura de alegere a unui succesor în cadrul partidului, iar Theresa May rămâne lider interimar și premier până când conservatorii își vor alege un nou șef.

May și-a anunțat demisia în urmă cu două săptămâni, ca urmare a faptului că nu a putut trece prin Parlament acordul negociat cu UE privind Brexit. May lasă în urmă un partid dezbinat, după toate discuțiile privind ieșirea Marii Britanii din UE, și încă nu este clar dacă viitorul lider va merge pe varianta unui Brexit dur sau va încerca o nouă negociere cu UE.

3 ani în Downing Street 10

Theresa May a preluat conducerea conservatorilor, după demisia fostului premier David Cameron în urma referendumului pentru Brexit. Theresa May, care a votat pentru rămânerea Marii Britanii în UE, și-a asumat totuși ieșirea din Uniune, iar mandatul său a fost dominat de discuțiile despre Brexit.

Deși era programat pentru 29 martie, Brexit a fost amânat, inițial pentru 12 aprilie și apoi 31 octombrie 2019, deoarece May nu a putut să treacă acordul negociat de guvernul său cu autoritățile de la Bruxelles. În urma repetatelor eșecuri, May și-a anunțat demisia, spunând că este timpul ca un alt premier să încerce să finalizeze Brexit.

Cum are loc desemnarea viitorului premier

Până în prezent 11 politicieni conservatori au anunţat că intră în cursa pentru succesiunea ei la conducerea Partidului Conservator şi a guvernului, o competiţie care poate aduce în fruntea guvernului un şef de guvern care să dorească o ruptură mai clară de Uniunea Europeană, consemnează agenţia Reuters.

Întregul proces va fi supervizat de grupul parlamentar conservator, reunit în aşa-numitul „Comitet 1922”. Fiecare candidat trebuie să fie deputat conservator şi are nevoie de sprijinul a cel puţin opt deputaţi conservatori. Comitetul 1922 a decis să mărească acest număr de susţineri faţă de cel din procesele anterioare de alegere a premierului şi şefului partidului, pentru a elimina din start candidaţii slabi şi cu şanse foarte mici, se arată într-un material Agerpres.

Candidaturile vor fi apoi înregistrate formal pe 10 iunie, între orele 09:00 GMT şi 16:00 GMT, iar începând cu 13 iunie parlamentarii conservatori se pronunţă în mai multe runde de voturi secrete până când în cursă mai rămân doar doi candidaţi. 

În această etapă, celor aproximativ 160.000 de membri ai Partidului Conservator le revine sarcina de a departaja cei doi finalişti, după o campanie dusă la nivel naţional, votul lor fiind trimis prin corespondenţă. Partidul a anunţat că doreşte ca această ultimă etapă a alegerii viitorului premier să se încheie în săptămâna care începe cu 22 iulie. Prima reuniune de campanie este prevăzută să se desfăşoare pe 22 iunie.

În tot acest timp, Theresa May va fi premier interimar, ea promiţând în discursul în care şi-a anunţat demisia că nu va părăsi acest post şi nici pe cel de preşedinte al Partidului Conservator până când nu este desemnat succesorul ei.

Ce lasă May în urmă

După 6 ani ca ministru de interne, Theresa May a preluat funcția de șef al cabinetului cu prmisiunea că va duce la înfăptuire dorința electoratului, care a votat în favoarea ieșirii Marii Britanii din UE, în 23 iunie 2016. Mantra „Brexit is Brexit” (Brexit înseamnă Brexit) i-0a urmărit tot mandatul, dar criticii au acuzat-o de inflexibilitate.

May a încercat să împace toate taberele din partid, de la cei care de fapt nici nu doreau ieșirea din UE la cei mai aprigi susținători ai unui hard Brexit, adică a plecării din UE fără niciun acord. Dar Theresa May a eșuat lamentabil chiar atunci când conta: acordul său privind Brexit a fost respins de Camera Comunelor cu un scor record, și nici variantele ulterioare, revizuite ușor, nu au întrunit o majoritate.

Nici măcar promisiunea că își va da demisia nu i-a convins pe deputații conservatori să-i susțină înțelegerea cu UE, iar succesorul ei va avea o muncă și mai grea în a găsi varianta de Brexit care să întrunească sprijinul unei mari părți a conservatorilor.