Zuckerman: Corporațiile corupte din China comunistă, precum Huawei, nu au ce căuta în România liberă
Ambasadorul SUA la București, Adrian Zuckerman, a declarat miercuri, la Conferința Anuală „Parteneriatul Strategic Româno-American în domeniul securității cibernetice”, că în România liberă nu au ce căuta corporații din China comunistă.
"Corporațiile și entitățile corupte din China comunistă, precum sunt Huawei, ZTE și altele, nu își au locul în România liberă și democratică! Controlarea spațiului cibernetic de către regimul comunist chinez, rus și de către state cu regim autoritar reprezintă cea mai mare amenințare la adresa existenței noastre! România cunoaște prețul greu pe care poporul său a fost obligat să îl plătească fostului regim comunist corupt și refuză să permită aceleiași corupții să lase poporul fără suflare din nou", a spus Zuckerman, potrivit declarației de pe site-ul ambasadei.
Ambasadorul afirmă că apărarea spațiului cibernetic nu ține doar de apărarea rețelelor, ci se referă la formarea unor alianțe prin care să ne asigurăm că viețile noastre sunt și mai în siguranță.
"Am văzut cu ochii noștri cum atacurile cibernetice devastatoare, sponsorizate de diverse state, provoacă daune de miliarde de dolari în Europa, Asia și în cele două Americi. Inamicii noștri mobilizează amenințări din ce în ce mai sofisticate împotriva infrastructurii noastre critice, a economiei noastre și a cetățenilor noștri. Politica noastră externă pe acest subiect este clară: împreună cu partenerii săi internaționali, Statele Unite vor promova conduita responsabilă a statului în spațiul cibernetic. În situațiile în care statele nu reușesc să se ridice la standardele respective, le vom trage la răspundere! Când facem acest lucru împreună cu Aliați loiali precum România, mesajul nostru devine mai puternic, iar prețul plătit de cei care acționează cu intenții maligne în spațiul cibernetic crește, inclusiv prin faptul că amenințarea punerii lor sub acuzare devine din ce în mai pregnantă", a mai adăugat diplomatul.
El a reiterat că unul dintre cei mai puternici indicatori ai parteneriatului strategic dintre România și SUA este cooperarea în materie de securitate a rețelelor 5G.
"Țări din întreaga Europă au urmat modelul României și conducerea președintelui Iohannis și a Guvernului României în vederea protejării rețelelor 5G de furnizori care nu prezintă încredere și au risc ridicat, precum Huawei și ZTE. Statele Unite și Uniunea Europeană au sprijinit crearea unor cadre legale, cum ar fi Programul „Clean Network” și Setul de Instrumente al UE privind securitatea cibernetică a rețelelor 5G (EU 5G Toolbox), pentru a proteja infrastructura 5G de furnizorii care prezintă risc ridicat. Având în vedere ramificațiile impactului tehnologiei 5G, nu putem permite inamicilor să aibă rețele superioare, acces facil la comunicațiile noastre și control asupra canalelor globale de distribuție digitală. Ne angajăm să dezvoltăm rețele „curate”, construite de companii responsabile care împărtășesc valorile noastre democratice", a continuat acesta.
Comentarii