Premierul olandez Mark Rutte le-a dat asigurări joi olandezilor, în contextul pandemiei noului coronavirus, că există suficientă hârtie igienică, relatează Reuters.

”Da, am suficientă”, i-a spus Rutte unui cumpărător, într-o discuție liberă, în timpul unei vizite într-un supermarket, în semn de susținere a muncitorilor.

”Au din nou (pe rafturi)”, a adăugat el.

”Dar este suficientă, în întreaga țară, pentru următorii zece ani”, a dat asigurări premierul. ”Putem merge la toaletă zece ani”, a adăugat el.

Supermarketurile olandeze au fost reaprovizionate, după ce au fost luate cu asalt săptămâna trecută.