Parlamentul European a discutat marți cu Comisia și Președinția croată despre epidemia cauzată de COVID-19, subliniind necesitatea de a încetini răspândirea în întreaga Europă.

Stella Kyriakides, comisarul UE pentru sănătate și siguranță alimentară, a declarat că COVID-19 reprezintă o situație de urgență în domeniul sănătății publice, care evoluează permanent.

”Statele membre trebuie să se concentreze pe limitarea răspândirii virusului, astfel încât sistemele de sănătate să poată face față situației, iar impactul asupra economiei și a vieții sociale să fie limitat pe cât posibil”, se arată într-un comunicat al PE.

O serie de lideri ai grupurilor politice din cadrul Parlamentului European și-au exprimat compasiunea față de cei afectați de virus și admirația față de personalul medical care lucrează pentru îngrijirea persoanelor infectate.

Numeroși eurodeputați au subliniat, de asemenea, nevoia de solidaritate în UE și de alocare a mai multor fonduri pentru cercetarea acestui virus.

Materialele medicale absolut necesare, precum kiturile de testare, măștile și echipamentele respiratorii, ar trebui produse în interiorul UE și puse la dispoziția tuturor statelor membre.

Unii europarlamentari au afirmat că este necesar să existe o evaluare comună a riscurilor la nivel european pentru a se asigura că aceleași măsuri se aplică în zonele cu același nivel de risc.

Necesitatea unor norme comune privind intrarea în spațiul Schengen a fost, de asemenea, adusă în discuție.