Negarea este cunoscută, în psihologie, un mecanism de apărare la nivel subconștient, în fața suferinței. Dar ce se întâmplă când aceasta produce victime? Alte victime. Multe.

O fostă jurnalistă infectată cu COVID-19 povestește: „Nu poti trage aer în piept. Începi să te temi de moarte”

Povestea unei foste jurnaliste de la „Ziarul de Iași” care s-a infectat la serviciu și a ajuns la Spitalul de Boli Infecțioase. Este o poveste despre suferință, dar și despre o teamă imensă. O frică paralizantă nu numai pentru propria viață, dar și pentru a celor dragi care au rămas în altă parte. Cazurile cele mai dramatice sunt când mai mulți membri ai unei familii sunt internați, iar unul dintre ei, aflat la Terapie Intensivă, își pierde viața. Este un jurnal în care tineri de 30 de ani luptă cu virusul alături de cei de 80 de ani.  

Paula s-a internat pe 7 iulie, la o săptămână după ce a luat virusul de la serviciu. Inițial, a fost asimptomatică, dar, treptat, virusul și-a băgat coada și în trupul de numai 32 de ani. La început i-a dispărut mirosul și gustul. Mânca doar ca să mănânce. Apoi au apărut durerile în piept și tusea. A făcut aerosoli prima noapte, dar a doua nu a mai suportat pentru că știa ce are, doar fusese contact cu un pozitiv. "Am avut o stare nesuferită de oboseală. Apoi nu am mai putut trage aer în piept, să îmi ajungă! Și mi-am dat seama că oricând, poți să nu mai fii! E terifiant și în același timp edificator. Câte mai am de făcut, de trăit, câte nu am făcut bine și cât de mult m-am axat pe lucruri neimportante. Atunci, toate îți trec prin suflet. Și te temi deodată de moarte”, a scris Paula în jurnal. A ajuns la UPU „Sf. Spiridon” unde i s-a făcut un CT. Plămânii aveau aspectul de geam mat, ca la toți bolnavii COVID. Era deja clar, dar i s-a făcut testul, iar rezultatul a venit imediat: pozitiv.

„Covid există, mamaie! Și nu face mofturi, nici la vârstă, nici la studii, nici la frumusețe”Iar zilele au început să curgă tot mai greu. Și pentru Paula, dar și pentru celelalte femei din salon. Povara gândurilor era tulburată deseori de tusea chinuită ce se auzea de la un pat la altul. În salonul Paulei, unii erau mai bine, dar alții nu. „În colțul salonului bolborosește într-un borcan de zici că fierb fasole. Pacienta are 90 de ani și este conectată la oxigen. A născut 12 copii, mai trăiesc opt și locuiește singură. Nu știe ce e covid, de unde l-a luat, dar a dat-o de tot peste cap. A căzut și din pod. O dor toate. Nu mai știe nici cum a ajuns la spital. Dacă ai întreba-o despre alte vremuri, poveștile tatălui ei din război, ar avea ce să ne spună! Dar despre covid? Este un baubau, o boală care a îngenuncheat-o. Nu vrea decât să-i mai dea Dumnezeu zile. Covid există, mamaie! Și nu face mofturi, nici la vârstă, nici la studii, nici la standardele de sănătate sau frumusețe”, a mai povestit Paula. Și da, virusul poate învinge pe oricine, copil, tânăr, bătrân. Erau de toate vârstele în spital, saloanele pline, pavilioanele pline. (povestea completă pe Ziarul de Iasi)

 

Judecătoare din Alba, vindecată: ”Celor care nu cred în boală le pot spune doar să viziteze un spital, să vadă spaima din ochii bolnavilor”

Judecătoarea Carmen Fiț de la Secția de Contencios a Curții de Apel Alba Iulia a trecut prin calvarul Covid-19. A fost unul dintre cei nouă angajați ai instanței care s-au infectat cu virusul Sars-Cov2. A stat 16 zile la Spitalul de boli infecțioase din oraș și, din fericire, s-a vindecat. Are numai cuvinte de laudă pentru medicii și asistentele fără de care ar fi putut ajunge la terapie intensivă, scrie Alex Costache, pentru G4Media.ro.

 

45 ani, refuză internarea. Decedează acasă

Pozitiv, asimptomatic, refuză internarea, intră în stop cardiorespirator acasă. Nu poate fi salvat.  Un bărbat din Galați, care a refuzat internarea, deși era confirmat cu Covid 19, a murit subit, la el acasă, relatează Europa FM. Bărbatul a fost testat pozitiv cu noul coronavirus, pe 12 iulie și, fiind asimptomatic, a refuzat internarea în spital. O zi mai târziu, i s-a făcut rău și a solicitat ajutor la 112. Când au ajuns echipajele SMURD, bărbatul de 45 de ani intrase în stop cardio-respirator și nu a putut fi resuscitat, în pofida eforturilor făcute de echipele de salvare. Bărbatul nu avea alte boli, dar era supraponderal, potrivit Europa FM - citată de EURACTIV.ro (detalii)

Ultimele evoluții (8 iunie 2020)


***

Avea 58 de ani și aproape se făcuse bine

Pe 19 iunie 2020, Spitalul Clinic Republican, Chișinău: "Anunțăm cu profundă durere decesul colegului nostru, medicului Constantin Grosu, care a pierdut lupta cu COVID – 19.

Doctorul anesteziolog-reanimatolog a activat în cadrul IMSP SCR ”Timofei Moșneaga” în perioada 2016-2017, deținând funcția de șef al Terapiei Intensive Generale. Colectivul spitalului aduce condoleanțe familiei și apropiaților regretatului medic. Ne alăturăm cu gânduri de alinare și compasiune, împărtășindu-le durerea. Este o grea pierdere și pentru întreaga comunitate medicală. Să-l țină Domnul în raiul Lui și să-l odihnească în pace!"

Dincolo

Aproape se făcuse bine. A vorbit cu colegii de la Report.md, în secția de Terapie intensivă, declarând de pe patul de spital, cu demnitate:

"[Meseria de medic] e la fel de periculoasă ca alte meserii."
Câteva săptămâni mai târziu, avea să i se fisureze pleura, din cauza pneumoniei care, nu cu multe luni în urmă, era o formă ciudată de boală, fără o cauză știută, ascunsă de autoritățile de la Beijing. În mod neașteptat, coronavirusul nou, degenerat din SARS2, l-a pus jos pe medicul care, de data asta, nu era el cel care trata pacienții. Dar continua să trateze cu demnitate ceea ce i se întâmplă.

Constantin Grosu: Sunt îngrijit de colegul meu, profesorul Cojocaru. Am învățat împreună la Medicină. Împreună am trecut prin militărie și prin multe altele. Cei de aici sunt colegi de-ai mei cu care am conlucrat. Noi la spitalul Nr. 3 avem o specificitate - ne ocupăm cu urgența boschetarilor. Sunt oameni din stradă, murdari și nu știi cu cine ai de a face. Nu știu cum m-am infectat.

Trei medici ne-am infectat concomitent. Poate s-a infectat unul și apoi, unul de la altul. Nu știu. Iată, uitați-vă cât de protejați sunt medicii de aici! La noi la spital protecția o fi lăsat de dorit. Acum, probabil, și la noi la spital e așa. Nu știu, că sunt aici de două săptămâni...
Report.md: E periculoasă meseria de medic?
Constantin Grosu: E la fel de periculoasă ca alte meserii.
- concluziona medicul, în discuția cu reporterii care, din dorința de informare a publicului, au trecut "Dincolo de interzis!" (video și fotoreportaj din boxa cu COVID - secția de terapie intensivă).

Mărturisiri mai 2020

4 mai 2020, mărturie Doina Guzun, Paris

Doina Guzun a scris pe Facebook, caz semnalat, la acea vreme, de Newsweek: „27 de zile împlinite cu diagnostic Covid-19 ... și încă nu pot spune the end. Mi-aș fi dorit doar "să-mi curgă mucii”, "să mă scuture febra” și să mă doară capul. Dar eu am primit buchetul cel mai "ciotkii”:

  • dureri insuportabile în piept de parcă te taie cu hârlețul și apoi te greblează și îți dă foc (mai tot timpul)
  • presiuni toracice de genul unui elefant care stă pe tine și doarme, oboseală din aia ca și cum ai fi fost paralizat și nici o părticică a corpului nu este conectată nervos cu creierul
  • frisoane ca la -25 grade, si desigur anxietatea aia nebună când îți pare ca "Gata”- încă un pic, și faci parte și tu din cifra aia neagră și statistică arătată la BFM Tv...

Mesajul meu poate fi redus și la o fraza : conștientizați, va rog... daca tot, ieșim din izolare”, a scris pe FB Doina Guzun, citată de Newsweek. Publicația relatează că pe 7 aprilie, Doina Guzun a scris pe contul Facebook că și copilul de 18 luni a fost infectat cu coronavirusul care a determinat pandemia Covid 19.

„Cand 2 doctori diferiți îți scriu în carnetul de sănătate al copilului "COVID-19?" - pur și simplu te ciupești de piele de vreo 10 ori și încerci să te trezești din coșmar. Din păcate, asta nu ajută! Virusul este real, boala este reală, suferința este dureroasă.

Oameni buni, oameni dragi - sutele voastre de mesaje de sustinere (la care încerc să răspund mereu) ajută!"

***

19 mai 2020; București: un chirurg se stinge

"Colegul nostru, dr Cătălin Bărbulescu, a încetat din viață aseară. Gândul nostru să urmărească permanent de acum acest om bun. Spitalul Universitar de Urgență suferă azi prima pierdere în această lupta cu vremurile". Reprezentanții Grupului de Comunicare Strategică au precizat că medicul era pozitiv SARS-Cov-2. Medicul, cu specializarea Chirurgie toracică, avea 65 de ani și suferea de mai multe afecțiuni, relata HotNews.ro.

***

„În câteva ore am îmbătrânit cu 10 ani".

25 iunie 2020, Slatina, Alina Mitran: Experiența COVID-19, relatată de un jurnalist al Adevărul. "Am în casă trei termometre digitale (din vremea în care treceam prin foarte dese episoade de spitalizare cu cei doi copii), niciunul nu indica ce suspectam eu. Am mai cumpărat două, nebunie curată. Nici acestea nu indicau altceva. Dacă aș fi mers la supermarket, agentul de pază m-ar fi lăsat să intru, temperatura nu depășea 37,3."

Spitalizată, nu a ajuns la forme grave. Însă experiența prin care a trecut, gândul că putea fi sursă de infectare pentru alții a creat o presiune psihică inimaginală.

Soțul și copiii: "Cele mai cumplite ore au fost cele în care am așteptat rezultatul testelor pentru copiii mei. După un prim test neconcludent în cazul unuia dintre ei, a urmat un al doilea, negativ. Soțul, în schimb, a fost confirmat pozitiv. În câteva zeci de minute am îmbătrânit cu 10 ani. De la întrebarea: „Dacă sunt pozitivi, ce voi face în cazul lor, voi accepta schema de tratament (având în vedere că nu prezentau niciun fel de semn de boală)?", am ajuns la „Cine va avea grijă de ei pe perioada spitalizării noastre?"

30 aprilie 2020: "Experiența asta de pacient este foarte importantă, te transpui în acea suferință a lor, înveți să înțelegi mai bine pacientul." Anatol Burlacioc are 45 de ani, iar de 13 ani este medic la Spitalul Județean din Suceava, epicentrul epidemiei de coronavirus din România. Încearcă să trăiască sănătos și aleargă câteva maratoane pe an.

Epidemia de coronavirus l-a prins cu o singură mască de protecție oferită de spitalul unde lucrează și complet neinstruit despre cum ar trebui să se ferească de noul virus, mărturisește el, într-un interviu acordat HotNews.ro. La fel ca pe toți colegii săi. Într-o seară de martie, când își făcea alergarea zilnică, a simțit că nu mai respiră normal. E chirurg plastician, dar "zilele astea toți am devenit infecționiști."

50% dintre cei care au primit plasmă covalescentă, aflați în stare gravă, și-au revenit. De multe ori, aceasta este unica lor șansă. .Eu am donat pentru că a fost pactul pe care eu l-am făcut cu mine când am fost la izolare”, a explicat medicul de la Spitalul Județean de Urgență Focșani.

Actualitate

7 iulie 2020, România Tătaru: 550 de persoane infectate cu coronavirus au ieșit la cerere din spitale

În lume

Mesajul unui cercetător pentru cine nu crede în Covid-19: „Nu e fake. Cumnatul meu e mort și sora mea e în spital"  Mihai Covașă, profesor universitar la o facultate de medicină din sudul Californiei, de origine române, spune că nu înțelege de ce unii oameni nu cred în existența noului coronavirus, în condițiile în care acesta a ucis peste 500.000 de oameni în întreaga lume.

***

7 iulie 2020, SUA: Nick Cordero, actor, 41 de ani, decedat

Actorul american Nick Cordero a murit, duminică, după 95 de zile de luptă cu infecția cu coronavirusul. În timpul spitalizării, actorului de 41 de ani i-a fost amputat un picior din cauza complicațiilor bolii, relata Hotnews.ro. 

Donatorii

Florin Popa a lucrat în Italia, într-un șantier naval unde era un focar de coronavirus - a fost condus la centrul de carantină imediat ce a intrat în țară, pe 18 martie, încă de la intrarea în Arad.
„Am avut puțină febră la picioare, mă dureau picioarele, pe traseu m-a durut foarte tare capul, cred că din cauza oboselii”, a povestit Florin Popa, pentru PressHub.ro. Florin Popa a ales să doneze plasmă, pentru a-i ajuta pe cei care se luptă cu boala. Donarea de plasmă cu anticorpi este utilizată în tratarea bolnavilor.

Chirurg Focșani: "nici nu vreau să îmi amintesc prin ce am trecut."

Donarea de plasmă a fost o promisiune pe care și-a făcut-o în izolare:
Nici nu vreau să-mi amintesc prin ce am trecut, m-am aflat față în față cu necunoscutul, nu știam cum să reacționez, nu știam care sunt consecințele”.dr. Cristian Onia, chirurg la Spitalul Județean de Urgență Focșani, pentru PressHub.ro: „Este foarte greu de spus cum m-am infectat, cel mai probabil din spital. În perioada respectivă, erau toate restricțiile de circulație valabile, chiar nu am circulat. Cel mai probabil, din spital. Îmi este foarte greu să precizez momentul sau locul. Cert este că m-am infectat”, ne-a povestit Cristian Onia. Chirurgul a fost norocos, a avut o formă ușoară a bolii. Cu toate acestea, presiunea psihică în fața necunoscutului nu a fost ușor de dus.

„Oamenii zic: nu am văzut nici un bolnav pe stradă. Păi ar fi și grav dacă ați vedea. Cei bolnavi sunt izolați. Cert este că acest virus există, încă face nenumărate victime. Am întâlnit persoane tinere, cu comorbidități, care au avut un sfârșit tragic din cauza acestui virus.

 

Vocalii

6 aprilie 2020: Premierul britanic Boris Johnson (55 ani) a fost internat la terapie intensivă, după ce starea lui s-a deteriorat cu o zi înainte. Șeful guvernului de la Londra fusese internat la Spitalul St Thomas din Londra cu „simptome persistente”. „În cursul după-amiezii, starea de sănătate a premierului s-a deteriorat și, la sfatul echipei medicale, a fost transferat la Terapie Intensivă”, a precizat un purtător de cuvânt al guvernului. Ulterior, echipa medicală a precizat că a răspuns la tratament. În 12 aprilie 2020 a fost externat. Boris Johnson a declarat atunci că medicii i-au salvat viața. În Marea Britanie se înregistrau, la acea dată, peste 10.000 decese.

7 iulie 2020: Jair Bolsonaro, președintele Braziliei, - testat pozitiv cu noul coronavirus. El a minimalizat gravitatea de la începutul pandemiei. În Brazilia, s-au înegistrat 65.000 de morți - până la începutul lunii iulie .„Toată lumea știa că va ajunge la o parte considerabilă a populației mai devreme sau mai târziu. Pentru mine a fost pozitiv”, a spus Bolsonaro într-o declarație televizată, referindu-se la testul COVID-19 pe care l-a făcut luni, scrie HotNews.

Report.md: Dincolo de INTERZIS! Reportaj din secția de terapie intensivă COVID-19

Mai mult pe EurActiv »