Șeful Departamentului pentru Situații de Urgnță, Raed Arafat, atrage atenția că i se atribuie în mod fals o declarație, potrivit căreia DSP-urile vor fi conduse de personal militar, iar Armata va căuta suspecții de coronavirus.

”Astfel de dezinformări și manipulări sunt menite să destabilizeze comunitățile”, afirmă Arafat, cerând populației să aibă grijă de unde se informează. ”Cei cu minciunile și fake news nu se opresc! În continuare se încearcă prin orice metodă posibilă să răspândească minciuni care să facă oamenii să refuze să respecte sfaturile, recomandările și regulile care se referă la prevenirea răspândirii virusului SARS-COV 2”, a scris, duminică, Raed Arafat pe Facebook, postând o imagine cu mesajul la care face referire.

În mesaj se susține că el ar fi declarat că toate DSP-urile din țară vor fi conduse de personal medical, iar Armata va identifica suspecții de coronavirus.

”Astfel de dezinformări și manipulări sunt menite să destabilizeze comunitățile și să instige specialiștii și populația împotriva celor care gestionează pandemia. În continuare va recomand să aveți mare grijă de unde va informați”, a mai scris Arafat.

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a decis ca DSP București să fie coordonată de medicul militar Ionel Oprea, după ce în instituție au fost constatate mai mult deficiențe.