Raluca Radu vorbește, în interviul EURACTIV.ro, de intensificarea dezinformării în timpul crizelor, de cauzele acestora, precum și de rolul educației în a nu cădea în capcana informațiilor incorecte.

FJSC este și singurul partener din România al First Draft News, o rețea de redacții prestigioase, de companii din domeniul IT, de organizații neguvernamentale și de universități care încearcă să găsească împreună metode pentru a verifica informația din mediul online și mai ales din rețelele de socializare și pentru a combate valul de informații greșite și de dezinformare cu care este acoperit în fiecare zi spațiul public.

EURACTIV.ro: Ați implementat în România Digital News Report 2020, un extins studiu global de analiză de audiență, derulat an de an, în coordonarea Reuters Institute, Universitatea din Oxford, cu participarea FJSC – Universitatea din București. Este un studiu care analizează încrederea audiențelor în mass-media și anul acesta dedică o bună parte analizei felului în care aceasta este influențată de diferite fețe ale alterării informării corecte - misinformation (termenul utilizat în studiu). Care sunt principalele concluzii cu privire la România, din această perspectivă?

Raluca Radu: Informarea greșită poate avea mai multe cauze:

- o situație de criză în care nu ai timp să verifici sau nu consideri că o informație trebuie verificată, pentru că pare veridică;

- jurnalism făcut în grabă, de redacții mici, de la care se așteaptă conținut bogat, reîmprospătat rapid;

- satira, glumele despre realitatea care ne înconjoară, pe care unii dintre noi le confundă cu știrile reale. Când suntem expuși la informare greșită, nu există neapărat un scop malefic în spate, dar sunt întrunite condițiile în care noi lăsăm barierele jos și nu mai analizăm atent.

Cred că cele mai importante surse de informații greșite sunt televizorul și internetul, pentru că aici este de umplut timp și spațiu nesfârșite cu un conținut care atrage și care creează dependență.

În ultimul deceniu, metodele de creare a acestui conținut continuu nou și atrăgător s-au rafinat: titluri mincinoase, atacuri grosolane, informații neverificate – și câteodată, neînțelese pe deplin de jurnalist – date mai departe, abuzul de breaking news, imagini șocante, glumele despre orice și discutarea oricărei situații în termeni ori extrem de inflamați, ori minimalizând cauze și consecințe – toate stau la baza informării greșite din mediul online și de la televizor.

 

România are cinci televiziuni de știri și o piață foarte aglomerată cu surse care se bat pe atenția publicului, în online și pe rețelele de socializare.

Concurența te împinge să treci cu vederea standardele, iar pentru unele dintre aceste surse, trebuie să recunoaștem, standardele jurnalistice nu au fost niciodată un impediment pentru a transmite orice, pentru bani. Se adaugă conținutul generat de utilizatorii obișnuiți, care nu-și pun probleme de standarde, dar sunt încurajați de comentarii, de like-uri și share-uri să publice un conținut din ce în ce mai controversat și mai departe de adevăr.

Utilizarea televiziunii pentru informare

- infografic Digital News Report -

Contează aceste fenomene, descrise mai sus, pentru piața de media românească?

Din datele pe care le avem de la Digital News Report, în ultimii patru ani, principalele surse de informare pentru publicul digital în România sunt televizorul și mediul online.

Peste 70 % din populația României (aici fiind cei mai bogați, cu un nivel de instrucție mai mare, în comparație cu restul de 30% fără acces la internet) își ia informația de pe rețelele de socializare, de pe site-uri și de la emisiunile de știri și comentarii televizate.

Dacă ne comparăm cu restul europenilor, audiențele digitale din țările din fostul bloc comunist, din Portugalia și Italia se uită la televizor la fel de mult ca noi (cu procente de peste 70%).

În identificarea rețelelor de socializare ca sursă preferată de știri, comportamentul publicului digital din România, cu peste 60% dintre răspunsuri, este asemănător țărilor în curs de dezvoltare din lume, fie că este vorba despre estul Europei, țările africane, țările Americii Latine sau țările asiatice.

Din păcate, aceste surse de informare ne expun cel mai des la informare greșită și sunt folosite adesea pentru dezinformare în scop strategic și pentru propagandă.

Utilizarea rețelelor de socializare pentru informare

Infografic Digital News Report

EURACTIV.ro: Comparativ cu alte state din Europa Centrală și de Est, care sunt diferențele esențiale, din perspectiva legăturii între alterarea informării corecte - misinformation - și încrederea audienței?

Raluca Radu: În ultimii patru ani, pentru România, s-a văzut clar că brandurile de media despre care s-a vorbit în mod constant că transmit informații greșite, neverificate, sau că dezinformează în mod voit au procente din ce în ce mai mici, atunci când comparăm răspunsul la întrebarea: „Pe care dintre următoarele branduri le-ați folosit pentru a accesa știri în ultima săptămână”. Nu este neapărat vorba despre consumul real, pe care îl înregistrează datele de audiență comerciale (câți oameni se uită efectiv la postul x sau accesează site-ul Y), ci de consumul declarat și de încrederea pe care o persoană o acordă unui brand de media. Pentru că noi putem consuma un conținut media din diverse motive: să ne informăm, este adevărat, dar și ca activitate de timp liber, sau pentru a avea un subiect de discuție cu ceilalți, sau, de ce nu, pentru a ne distra. Unele branduri au scăzut, din 2017 până în 2019, cu 7 până la 10 procente, iar în ultimul an, pe fondul unui climat politic mai liniștit, au început să recupereze.

Încrederea în mass-media în general, și în brandurile de media, în special, depinde foarte mult de climatul politic, economic sau social dintr-o țară și de discuțiile din spațiul public, care atrag atenția și îi fac pe oameni mai atenți la ce tip de informație consumă. Acest lucru ne arată că eforturile de educare media nu trebuie să se oprească niciodată, nici din partea redacțiilor, nici din partea organizațiilor non-guvernamentale sau de ce nu, suprastatale, cum ar fi Uniunea Europeană sau UNESCO.

Îmi este greu să fac o evaluare asemănătoare pentru bradurile de media din estul Europei, pentru că este nevoie de o cunoaștere aprofundată a unei piețe de media pentru a trage concluzii pertinente în legătură cu fluctuațiile de încredere sau de awareness pentru un brand de media.

Raluca Radu:

În România, studiul a fost realizat în perioada ianuarie-februarie 2020, iar la nivel global, a inclus perioade premergătoare pandemiei, dar și perioade de intensitate maximă a acesteia; global, încrederea oamenilor în mass-media a crescut în plină criză pandemică, apoi a scăzut, menținându-se, totuși, încrederea în brandurile puternice.

Pe de altă parte, o sursă importantă a dezinformărilor o reprezintă chiar actorii locali – de exemplu, politicienii.

EURACTIV.ro: În ce măsură credeți că lumea politică ar trebui să subscrie unui cod de bune practici pentru combaterea dezinformării, așa cum marile platforme (Facebook, Twitter, aparent și TikTok) au aderat la Codul propus de Comisia Europeană?

Raluca Radu: De curând citeam despre Abraham Lincoln, supranumit „Honest Abe” (Abe cel onest) și am descoperit că în engleză este o sintagmă care definește oamenii cinstiți, în general, și politicienii, în special – honest abes.

Utilizarea sintagmei, spre a servi de exemplu, într-un dictionar online, era „Avem nevoie de Abi onești pentru a reface încrederea în politică”. Nu știu dacă un cod de etică poate rezolva exagerările sau minciunile evidente pe care le prezintă politicienii.

Adesea politicienii merg pe linia scopului care scuză mijloacele și există o presiune, chiar și asupra politicienilor cinstiți la bază, de a intra în jocul exagerărilor și minciunilor pentru a câștiga notorietate sau voturi. Situația s-a degradat îngrozitor în ultima vreme, din cauza politicienilor care spun minciuni și a cetățeni care știu că este vorba de minciuni, dar pare că nu-i mai pasă nimănui.

Jocul populiștilor pentru voturi se bazează pe realitatea alternativă, pe fapte alternative, o sintagmă folosită pentru prima dată în 2017 de Kellyanne Conway, consilierul lui Donald Trump, pentru a masca o minciună lansată către presă de un alt colaborator al lui Trump. În perioada comunistă nu aveam fapte alternative.

Vorbe goale creionau o lume ideală în care socialismul triumfa, și nimeni nu credea că lumea aceea ideală există cu adevărat. Acum, pe cei care îi susțin pe populiști nu îi mai interesează dacă lumea aceea ideală există sau nu, aleg să creadă în ea pe baza faptelor alterative. Probabil că atunci când faptele alternative privesc evenimente din trecut, alegem să nu le mai verificăm pentru că nu avem timp, energie, pentru că nu considerăm că este necesar.

Dar atunci când faptele alternative privesc un viitor luminos, cred că oamenii aleg să le ia în considerare ca mecanism de apărare – avem nevoie de speranță, avem nevoie să ni se spună că totul va fi bine. Cam așa este și cu faptele alternative legate de COVID – 19 – este bun medicamentul x, este bună vodca, avem cel mai bun răspuns la criza sanitară din lume.

Speranța se bazează pe întrebarea retorică a lui Trump, „Ce avem de pierdut?”, dacă încercăm această soluție minune. Sigur că realitatea nealternativă nu funcționează așa, iar răspunsul la întrebarea retorică a lui Trump a fost – Putem să ne pierdem viața. Dar nu cred că ar ajuta un cod deontologic pe care să și-l asume politicienii.

Poate ar ajuta dacă Abi cei onești din politică ar folosi același mecanism al încrederii într-un viitor mai bun, pe care să-l construim împreună, explicând clar care sunt pașii și ce are de făcut fiecare, cu adevărat.

EURACTIV.ro: Ce trebuie făcut pentru a combate acest fenomen? Poate că nu e dezinformare cu rea-credință, dar tot dezinformare e și e, poate, mai insidioasă, cu atât mai mult cu cât DNR arată, la nivel global, că, în timpul pandemiei, încrederea oamenilor în mass-media a crescut la început, apoi a scăzut, menținându-se, totuși, încrederea în brandurile puternice. Cu alte cuvinte, dacă jurnaliști arondați la mass-media cu branduri puternice creează astfel de rostogoliri, fenomenul nu e de ignorat. Cum comentați?

Raluda Radu: Eu nu cred că încrederea în mass-media a scăzut dramatic în timpul crizei sanitare. Cred că, pur și simplu, oamenii nu au mai putut rezista la valul enorm de știri teribile care venea de la mass-media și la declarațiile care se contraziceau unele pe celelalte. De aceea, au ales să ignore știrile, să se îndepărteze de știri. Este foarte important să existe branduri de încredere, către care oamenii să se ducă pentru a afla informațiile esențiale pentru ei și pentru familiile lor. Sigur că modelul de afaceri al mass-media se bazează pe audiențe mari și pe fidelitatea publicului, dar este nevoie de echilibru și de moderație și probabil unele redacții vor învăța să fie mai moderate, în perioada acestei crize sanitare.

EURACTIV.ro: Din perspectiva cercetărilor în domeniul Deontologiei, inclusiv în domeniul supranumit popular "fake-news”, din monitorizările realizate sau la care ați avut acces, în România, în timpul pandemiei, care sunt temele care au alimentat, în mod fundamental, infodemia și de ce? Pentru nuanțarea întrebării de mai sus: care sunt cele mai periculoase teorii conspiraționiste în actualul context al pandemiei? Câte fețe ale infodemiei ați identifica? - În ce măsură s-a intensificat fenomenul dezinformării? Și înainte ne confruntam cu fenomenul supranumit "fake-news”, mai ales că termenul anului, a fost, chiar la nivelul anului 2016, "post-truth”.

Raluca Radu: Cred că ceea ce putem învăța despre dezinformare, uitându-ne la ultimii 30 de ani în România, și mai atent, la studiile despre Revoluția din 1989, este că, în orice moment, pot exista persoane, grupuri sau entități care vor lansa o informație greșită care, speră ei, le va servi propriului scop – de a schimba opinii și comportamente, de a ne face să luăm anumite decizii (de vot, de cumpărare, de susținere sau de refuz pentru o idee).

În perioade de criză aceste informații greșite, povești, exagerări, calomnii, teorii ale conspirației ajung pe un teren fertil, pot prinde rădăcini și pot crește, fără nici o legătură cu realitatea. De exemplu, la Revoluție s-a vorbit foarte mult despre teroriștii străini care trăgeau în populație și otrăveau sursele de apă potabilă, iar scenariul acesta explicativ a prins, cu toate că teroriștii străini pur și simplu nu au existat.

În perioada crizei sanitare au circulat foarte multe teme, unele care au prins la nivel global, dar nu au avut nici o relevanță în România (cum este QAnon, care are și o latură religioasă, în contradicție cu ortodoxia), altele care au avut mare răsunet și la noi (cum este, de exemplu, afirmația că virusul nu există, sau, dacă există, că produce o simplă gripă). Sigur că aceste teme pot fi folosite în scop strategic, de actori sociali care încearcă să obțină un anumit comportament de la o populație dată.

La începutul pandemiei, un deputat rus a spus că noul coronavirus este o pedeapsă a lui Dumnezeu împotriva vesticilor, ca apoi virusul să facă ravagii și în Rusia. În România, cei care răspândesc asemenea teme pot avea interese politice (vin alegerile și este temă de alegeri), interese economice (chiar și banala publicitate automatizată, cum arăta recent un articol Rise Moldova) sau pot căuta notorietate.

Altfel, de ce și-ar da cu părerea, în domeniul medical, o persoană cunoscută ca actor sau cântăreț, nu ca om de știință sau medic? Sigur că fiecare încearcă să-și explice de ce trecem prin ceea ce trecem, și atunci temele unor dezinformări care găsesc teren fertil în România sunt dezvoltate mai departe de oameni care nu au neapărat un interes ascuns, dar intră în acest joc fără să-și dea seama.

EURACTIV.ro: În continuarea întrebării anterioare, de remarcat că termenul infodemie a fost folosit, în mass-media, pentru a denumi deopotrivă propagarea de informații false, distorsionate, propaganda, manipularea și alți termeni din categoria largă a lipsei de acuratețe. Ne-am referi însă la intenția din spatele acestui fenomen. În ce măsură este important să fie pusă mai multă lumină pe aceste fenomene intenționate, uneori organizate strategic? Este eficient debunkingul (demascarea falsului) sau riscă să creeze un efect de boomerang? Este suficient?

Raluca Radu: Este foarte greu să faci debunking – să demaști, să demitizezi informații false și teorii ale conspirației și să fii sigur că efectul este pozitiv. O primă întrebare este legată tocmai de intenția autorului informației false. Poate prin încercarea noastră de demascare, acea informație falsă ajunge și la persoane la care nu ar fi ajuns niciodată. Cel care scrie despre un site fals, despre o teorie a conspirației, despre o minciună sfruntată acordă o platformă gratuită strategului din spatele informației false.

În al doilea rând, toți oamenii au strategii de apărare ideologice, prin care filtrează și interpretează informațiile care ajung la ei. Eu pot să spun că ceva este fals, dar ce mă fac când mi se strigă în față: „voi faceți de fapt fake news”?

Atitudinea poate fi așa de agresivă – cum este cea a trolilor din online – că nici nu-ți mai dai seama dacă omul respectiv crede cu adevărat în faptele alternative sau doar se manifestă așa la un moment dat, pentru că are un motiv oarecare. Cu toate acestea, o minciună sfruntată, repetată obsesiv, care poate avea efecte foarte grave, trebuie, chiar trebuie combătută. Cercetătorii vorbesc despre radical politics – despre atitudini de refuz agresiv al politicilor publice legate, de exemplu, de prevenția prin vaccin.

Atitudinile politice radicale sunt create și susținute prin discursuri mincinoase, și pot avea victime nevinovate – copii care nu au fost vaccinați, pentru că s-au opus părinții lor, și mor sau sunt schilodiți de o boală care putea fi prevenită ușor, sau persoane care nu pot fi vaccinate și dispar dintre noi, pentru că, peste bolile lor, se adaugă o altă boală, care putea fi ușor prevenită. Este foarte greu să demaști informațiile false și dezinformarea, pentru că este mult de muncă, este nevoie de empatie și de profesionalism, este nevoie de încredere, că până la urmă, rațiunea va triumfa și că orice poveste mincinoasă poate fi desfăcută în bucăți, iar adevărul poate fi exemplificat cu o poveste mai bună, bazată, de data aceasta, pe fapte reale.

EURACTIV.ro: Dezinformarea mizează pe emoțional și este cunoscut că emoționalul convinge. În conținutul emoțional este strecurată o parte informativă, dar numai una trunchiată, emoționalul invocă drepturi și luptă în numele lor, mergând pe ceea ce doresc oamenii să audă - și iată persuasiunea. Ce poate încetini aceste fețe ale dezinformării, îmbrăcate în emoțional, care alterează percepția informației? În ce măsură, în contextul pandemic dat, aceste persuasiuni se pot dovedi mai nocive, mai ales că oamenii se dovedesc, și în condiții normale, rezistenți la a urma sfaturile autorităților medicale, adesea, chiar și la a merge la doctor?

Raluca Radu: Nimeni nu-i împiedică pe cei din tabăra bună să folosescă emoționalul pentru a transmite informația corectă și pentru a crea încredere în soluțiile adevărate la criza sanitară. Nu cred că este greșit să spui adevărul într-o formă digerabilă și acceptabilă – pentru că suntem oameni care vorbim cu alți oameni, nu cu roboți. Este adevărat că un mesaj trebuie adaptat la contextul social, politic, economic dintr-o anumită țară.

Un discurs despre pandemie, care funcționează în Germania, s-ar putea să nu funcționeze și în România. Una dintre diferențe, poate cea mai evidentă, este că încrederea în sistemul sanitar din România (și, din câte am înțeles, din estul Europei) este mult mai redusă aici decât în vestul Europei. Inițial este posibil ca noi să fi respectat condițiile de prevenție pentru a nu risca să ajungem în spital pentru că, pe baza informațiilor pe care le aveam despre sistemul medical, nu eram siguri că experiența bolii se va termina cu bine.

Acum asistăm la un val de infectări, probabil o răzbunare târzie a succesului pe care l-am avut în ținerea bolii sub control, în timp ce în vestul Europei virusul făcea ravagii. Este nevoie de un efort de explicare a modului în care virusul circulă și de explicare a metodelor de prevenție – care depășesc purtatul măștii sau păstrarea distanței.

Nu ne putem aștepta ca toată lumea, de la patroni de covrigărie la directori de școală sătească, să pună în aplicare metode de prevenție pe care să le inventeze pentru situația lor particulară – pur și simplu pentru că meseria lor este alta. Nici de la un infecționist nu ne putem aștepta să facă educație pentru clasa pregătitoare sau covrigi minunați cu sare. Din păcate, opinia publică se concentrează acum mai ales pe găsirea vinovaților, nu pe crearea unor metode de prevenție care să dea roade, pentru că sunt comunicate corect și empatic, pentru a fi înțelese, internalizate și puse în practică cu succes.

EURACTIV.ro: Cum a ajuns Vestul să fie responsabil în această ecuație în care se vede, dimpotrivă, blocat în rațiunile sale fundamentale - libertatea oamenilor de a prospera, de a călători, de a se dezvolta economic etc? În urmă cu un an, George Soros era "oaia neagră” a manifestărilor antiguvernamentale din Europa de Est. În actuala pandemie COVID-19, la nivel mondial, Bill Gates este văzut ca fiind un dușman. Cum explicați această trecere de la Soros la Gates?

Raluca Radu: De multe ori informațiile false și mesajele de dezinformare care prind sunt prezentate într-un limbaj simplu, au o putere explicativă mare și prezintă succesiuni cauză-efect aparent rezonabile pentru situații incredibile, cu care nu credeam că ne vom confrunta. Cine și-ar fi închipuit, acum un an, modul teribil în care viața noastră s-a schimbat în 2020?

Pentru unii oameni este mai plauzibilă o explicație de genul – cineva foarte bogat ne vrea răul – decât una de genul – un virus nou nu poate fi oprit decât dacă nu mai ieșim din casă, dacă purtăm mască, dacă ne monitorizăm temperatura. Este mai plauzibilă explicația bogaților care ne vor răul pentru că mulți oameni au trăit acest scenariu la nivel micro.

Fiecare localitate are un mic baron local care gestionează sau manevrează situația financiară, economică, socială și care pare a beneficia de pe urma acestei gestiuni. Eu încă am studenți care cred că, la nivel local, nu poți face nimic dacă nu te ajută politicienii locali. În mare, este același scenariu pe care merge povestea cu Bill Gates, care are un vaccin cu microcipuri.

EURACTIV.ro: Cum vedeți responsabilitatea școlii, în ansamblul ei, în ceea ce privește dezinformarea, a sistemului educațional? Ce ar putea face școala?

Raluca Radu: Adesea educația este prezentată ca o soluție universală: trebuie să dezvoltăm gândirea critică, ca oamenii să ia decizii cu capetele lor. Încep să fiu din ce în ce mai convinsă că școala ar trebui să depună mai mult efort la crearea unei culturi generale corecte și la construirea respectului față de specialiști. Școala ar trebui să le dea copiilor o bază de discuție în științe exacte, științe sociale și științe umaniste, pe care să se poată construi în momentul în care o comunitate se confruntă cu o criză.

De asemenea, școala ar trebui să le spună copiilor că este extraordinar dacă fiecare încearcă să devină mai bun într-un domeniu, în orice domeniu. Avem nevoie să începem să-l respectăm pe celălalt și să apreciem ceea ce face – indiferent că face curățenie, că distribuie alimente, că este arhitect, inginer sau chirurg.

Mă tem că dezinformarea în perioada crizei sanitare s-a bazat și pe o lipsă profundă de respect pentru specialiști, pentru că mulți oameni, în sinea lor, nu mai sunt mândri de ceea ce fac, nu se consideră specialiști în propriul lor domeniu. Alți oameni probabil văd în specialiști un soi de magicieni răi – dacă Bill Gates a putut să facă atâta avere din calculatoare, cel mai probabil poate să facă și un vaccin cu microcipuri.

Școala ne mai poate ajuta și să înțelegem nevoia de reguli să facem din respectarea regulilor un proces normal, nu sâcâitor și intruziv. Temperatura poate fi măsurată cu un termometru electronic îndreptat spre frunte, dar și printr-o poartă prin care ești obligat să treci, ca să intri într-un spațiu închis. Proteste la trecutul prin poarta care măsoară gradele celsius nu am văzut.

Școala este însă o instituție care are nevoie de politici publice clare, implementate pe termen lung, pentru a produce schimbare în societate. Criza sanitară prin care trecem este un bun pretext să ne uităm mai atent la ceea ce trebuie schimbat și să ne hotărâm să facem schimbările necesare, indiferent cât ar fi de greu, ca să ne fie mai bine tuturor și fiecăruia, individual.