Arhiepiscopul Teodosie a săvârșit în noaptea de marți spre miercuri un ritual întocmai celui din noaptea de Paște, precizând în timpul slujbei că-i va împărtăși pe cei care doresc. Acțiunile sale contravin deciziilor BOR.

”Decizia Permanenței Arhiepiscopiei Tomisului referitoare la oficierea, în noaptea de 26 spre 27 mai, a slujbei numită «Odovania Învierii» și a Sfintei Liturghii la miezul nopții, clerul acestei eparhii urmând a chema credincioșii să primească Lumina Învierii ca în noaptea de Paști, este una luată exclusiv în virtutea principiului autonomiei eparhiale și asumată integral doar de ierarh și de acest for bisericesc local", a precizat marți purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu, adăugând că "adevărata slujbă a Învierii Domnului din acest an a fost oficiată în toate bisericile din Patriarhia Română în noaptea de Paști”.

Purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, Eugen Tănăsescu, a susținut că "nu se repetă Paștele”, ci e vorba de ”Odovania, salutul de bun-rămas, salutul de despărțire de sărbătoarea Învierii”.

Dincolo de aceste precizări, BOR l-a lăsat pe Arhiepiscopul Tomisului să facă ce vrea, invocând principiul autonomiei eparhiale, acesta fiind singurul ierarh care a decis să dea lumină credincioșilor în noaptea de marți spre miercuri.

Fără măști și distanță de 1,5 metri

Potrivit reglementărilor din starea de alertă, la slujbele săvârșite în afara lăcașurilor de cult, distanța între credincioși trebuie să fie de 1,5 metri în orice direcție, iar folosirea măștilor de protecție este obligatorie pentru toți participanții la slujbe, cu excepția slujitorilor bisericești care rostesc rugăciuni, predică sau cântă la strană.

În imaginile video de la Constanța se poate vedea că mulți oameni nu au purtat mască, iar distanțarea nu a fost respectată.

Forțele de ordine au îndepărtat o persoană care a protestat față de modul de organizare al slujbei, dar nu au vegheat la respectarea regulilor. 

La fel s-a întâmplat și la funeraliile lui Pimen, unde autoritățile au ridicat din umeri la nerespectarea reglementărilor. DSU a precizat că acordul favorabil în vederea organizării funeraliilor lui Pimen nu a prevăzut derogări de la normele de sănătate publică: ”Nerespectarea măsurilor de distanțare și de protecție a celor prezenți din timpul slujbei, conform materialelor apărute în mass-media, exced competențelor noastre".

”Rânduiala” de la Patriarhie

Deși Biserica Ortodoxă a decis că împărtășirea credincioșilor se amână pentru o perioadă scurtă de timp, în condițiile pandemiei de coronavirus, Teodosie nu a ținut cont, pe motiv că nu-i poate amâna pe credincioși.


”Eu nu am putut să-i amân pe credincioși. Eu știu că la orice liturghie se împărtășește. Liturghia nu e făcută să stăm departe. S-au pregătit, s-au spovedit, aceia se împărtășesc”, a spus Arhiepiscopul Tomisului, dând asigurări că nu se va îmbolnăvi nimeni, ci, dimpotrivă, se vor vindeca.

"Vrem să fie în noaptea aceasta, când slujba este așa cum scrie în carte, nu am inventat-o eu. Vreau să simțiți că ați avut parte de Înviere și de Lumina Învierii. Este Lumina primită în Sâmbăta Mare de la Ierusalim. Iată, la sfârșitul sărbătorii Învierii nu facem altă slujbă decât cea care este prevăzută în carte, cum ne-a trimis și Patriarhia la timpul cuvenit, cum se fac slujbele pe tot anul ... Este rânduiala de la Patriarhie, de pe tipiconul de la Patriarhie, nu adaug nimic, doar că e noaptea și că am dat Lumină", a explicat IPS Teodosie.

Boicotul constănțenilor

La bisericile din orașul Constanța au mers puțini credincioși, de ordinul zecilor, străzile municipiului fiind pustii, nu animate ca în adevărata noapte de Înviere, scrie Adevărul.ro.

Reporterii ”Adevărul” au trecut imediat după miezul nopții pe la biserica Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul unde erau aproximativ 5-6 credincioși și pe la biserica Sfântul Vasile cel Mare unde vreo 20 de oameni ascultau slujba preoților. Situația a fost la fel și la biserica Sfinții Arhangheli - Capela militară sau la biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena.

Doar la Catedrala Arhiepiscopală, acolo unde principal actor a fost chiar ÎPS Teodosie, au venit mai mulți oameni. Vreo 200-300 de credincioși, unii dintre ei curioși să vadă ce se va întâmpla, au stat câteva zeci de minute printre ruinele vechiului Tomis, așteptând Lumina.

Citește mai mult pe Adevărul.ro.