Ministerul Apărării Naționale atrage atenția că în mediul on-line se propagă o nouă dezinformare, legată tot de procesul de recrutare în armată.

Potrivit așa-zisului document care circulă pe rețelele de socializare, MApN ar fi emis ordine de înrolare în armată.

"Vă informăm că NU, Baza Militară Deveselu NU FACE încorporări", spune Ministerul.

MApN a dezmințit și joi informații false propagate pe rețelele sociale.

"Temele reintroducerii serviciului militar obligatoriu pentru cetățenii români și ale mobilizării rezerviștilor sunt false și circulă în spațiul public, în special în mediul online, de foarte multă vreme.În România, serviciul militar obligatoriu a fost suspendat prin legea nr. 395 din 16 decembrie 2005. Potrivit acestui act legislativ, începând cu data de 1 ianuarie 2007, executarea serviciului obligatoriu, în calitate de militar în termen și militar cu termen redus, se suspendă (art. 2). Pe durata stării de război, a stării de mobilizare, precum și pe timpul stării de asediu, executarea serviciului militar devine obligatorie, în condițiile legii (art. 3).Ca atare, reluarea încorporărilor se poate face DOAR în situația decretării uneia dintre cele trei stări menționate mai sus. Vă rugăm să vă informați DOAR din sursele oficiale!", atrăgea atenția Ministerul Apărării.