Europarlamentarul USR/Renew Dragoș Pîslaru a explicat, într-un interviu acordat EURACTIV România, de ce fenomenul AUR câștigă teren în România, dar și care este poziționarea la nivel european față de partidele extremiste.

(subtitrare în limba română disponibilă - click pe Settings, Subtitles - Romanian)

Dragoș Pîslaru spune că acum sunt politicieni din zona naționalistă care sunt mult mai empatici.

"Falsă sau nu, nu contează, dar au această înțelegere machiavelică de a stimula emoțiile negative ale oamenilor, care sunt mult mai puternice decât emoțiile pozitive. E foarte simplu să pună accentul pe furie ca factor de vot, față de înțelegerea pozitivă a unei politici publice", a explicat Pîslaru.

El a recunoscut că și formațiunea din care face el parte, USR, a făcut acest lucru la alegerile europarlamentare din 2019.

"Noi, la USR, am reușit probabil cel mai mult în 2019 să capitalizăm sentimente negative împotriva lui Dragnea și a puterii de atunci", a completat acesta.

În viziunea sa, printre motivele degradării discursului public se numără calitatea politicienilor.


"Societatea a pierdut încrederea în oamenii politic. Când pierzi încrederea, nu mai pui presiune ca politicienii să fie de calitate, cât timp cedezi la ideea că politicienii sunt toți o apă și un pământ și nu ai ce așteptări să ai - asta de la o parte a societății. Cealaltă parte spune că nu contează cine e politician, atâta timp cât îmi ies 5 lei, o pâine și un sac de mălai. (...) Și ideea asta că, dacă ai școala vieții, ce îți mai trebuie? Nu ați vrea să știți cât de bine prinde. Sunt oameni convinși că, față de ăla cu cinci diplome, ăsta al nostru e mai bun pentru că știe să le-o tragă, n-ai văzut ce le-a zis-o la antenă (Antena 3 - n.r.). "

Eurodeputatul a vorbit și despre lipsa de empatie a politicienilor față de oameni, lucru pe care îl cataloghează ca fiind greșit.

"Stereotipuri pe anumite pături din societate, de tipul abonații la ajutoare sociale, pensionarii, chiar și cu minoritățile. Sunt probleme majore de empatie. Nu ai voie să fii politician în România care să promoveze modernitatea și valorile europene și să nu înțelegi ce înseamnă incluziunea", este de părere Dragos Pîslaru.

Acesta vede un "teren fertil" pentru AUR în România, însă recunoaște că fenomenul ia amploare nu doar în țara noastră, ci la nivelul întregii Europe.

"Suntem la al doilea val. A fost primul cu Jarosław Kaczyński în Polonia (fost premier - n.r.), Cinque Stelle în Italia (mișcare populistă condusă de fostul premier Giuseppe Conte - n.r.) și care a dus la la nivel european la mișcări zdravene. Nigel Farrage și Brexit vin pe același filon. Lucrurile sunt serioase, nu mai pot fi ignorate (...) și lucrurile sunt tratate cu mult mai multă fermitate. A se vedea Polonia și Ungaria și cum reacționează UE referitor la aceste manifestări în care se marșează pe lucruri pe care le-am auzit și de la o doamnă senator (Diana Șoșoacă - n.r.), și anume că e mai importantă Constituția decât legislația europeană", a declarat Pîslaru.

El a adăugat că este vorba despre narativul cu "dacii liberi" și "noi ne luăm singuri deciziile", adică o istorie de pe vremea dictatorului Nicolae Ceaușescu reașezată.

Dragoș Pîslaru susține și că bătălia naționalismului arată că nu există niciun scenariu socio-economic în care României să îi fie mai bine în afara UE sau în afara dezvoltării internaționale.

Liberalii au lansat ideea scoaterii AUR în afara legii, însă eurodeputatul este de părere că trebuie vorbit despre "taxarea" formațiunii, nu despre eliminarea ei din scena politică.

 

"Dacă se poate identifica o legătură a AUR cu manifestări antisemite, xenofobe, lucruri care să fie încălcări flagrante ale valorilor constituționale, acestea ar trebui taxate. Nu e vorba să o scoți în afara legii, ci să aplici legea. Mi se pare incredibil cum în mass-media românească mesajele promovate de oameni din afara AUR, din cercul lor sau chiar din partid pot să treacă sticla. În țările europene există și acolo minorități politice naționaliste, dar mesajele lor antivaccin, de panicare publică nu sunt preluate în mass-media. Ele sunt marginalizate tocmai pentru că sunt împotriva valorilor democrației. Da, cred că nu ar trebui pur și simplu scos în afara legii, ci aplicată legea în spiritul și forma ei pentru a ne asigura că avem din ce în ce mai puține manifestări radicale."

Dragos Pîslaru a mai explicat în interviul acordat EURACTIV România că scoaterea AUR în afara legii este exact ceea ce ar așteapta un astfel de grup pentru a se victimiza. "Victimizarea este esențială pentru ei, să arate că sistemul îi asuprește, că sistemul nu-i lasă, că e cenzură, că li se dă în cap".

Totodată, Pîslaru este de părere că AUR nu ar trebui să aibă tribună când promovează lucruri care contravin interesului național, în rest "să fie lăsați să urle unde vor ei".

Concluzia eurodeputatului este că în societate vor exista întotdeauna oameni care vor fi înclinați să se îndrepte spre conspirații și radicalism extrem, dar acestora nu le poate fi pus pumnul în gură, ci doar să nu aibă un loc special de unde să transmită mesajele.

De asemenea, după ce deputatul PNL Alexandru Muraru a declarat tot într-un interviu pentru EURACTIV România că AUR "nu conta prea mult pe scena politică", asta până când USR nu a "validat-o" prin asociere pentru a demite Guvernul Cîțu, Dragos Pîslaru a precizat că nu s-a pus niciodată în discuție vreo alianță sau asociere a USR cu AUR.