Uniunea Europeană și Mercosur au semnat sâmbătă la Asuncion, în Paraguay, un acord comercial istoric, marcând finalul a 25 de ani de negocieri între UE și statele Mercosur, informează Agerpres.
Administrația Prezidențială confirmă primirea scrisorii transmise de președintele SUA, Donald Trump, președintelui Nicușor Dan, prin care este adresată oficial invitația ca România să devină membru al “Consiliului pentru Pace”.
Ministrul Apărării, Radu Miruță, a transmis vineri, după aprobarea planului SAFE al României, că sunt 21 de programe de înzestrare și ele vor fi contractate "în ritm alert în următoarele luni".
Președintele Nicușor Dan a transmis vineri că aprobarea de către Comisia Europeană a asistenței financiare alocate României prin programul SAFE reprezintă un pas major înainte pentru consolidarea securității noastre..
Însărcinatul cu afaceri britanic, Danae Dholakia, a fost convocată joi dimineață la Ministerul rus de Externe pentru a fi informată despre „retragerea acreditării” unui diplomat de la ambasadă, informează „Le Figaro” (Franța).
Vladimir Putin a declarat că reluarea discuțiilor privind propunerile Rusiei pentru construirea unei arhitecturi de securitate globală juste „ar ajuta la rezolvarea crizei din Ucraina”, scrie „IL Corriere della Sera” (Italia).
Guvernul României salută aprobarea de către Comisia Europeană a Aplicației depuse de România pentru finanțare prin instrumentul financiar SAFE (Security Action for Europe).
Comisia Europeană a aprobat planurile naționale de apărare a opt state membre și a înaintat Consiliului o propunere de aprobare a asistenței financiare pentru Belgia, Bulgaria, Danemarca, Spania, Croația, Cipru, Portugalia și România.
România a făcut față testului de maturitate anul trecut, când a avut de înfruntat un război hibrid, iar acum e la începutul unui proces profund de reconciliere națională, crede președintele Nicușor Dan.
Un român cu venituri minime cheltuiește peste o treime din venitul anual pentru gaze și energie electrică, spre deosebire de Grecia, unde sprijinul acoperă aproape integral costurile consumatorilor vulnerabili, potrivit unei analize AEI.
MAE al R. Moldova îi informează pe cetățeni despre decizia administrativă anunțată de SUA, care vizează suspendarea temporară a emiterii vizelor de imigrare pentru cetățenii unor state. inclusiv ai Moldovei, începând cu 21 ianuarie 2026.
Formațiunea extremistă AUR a depus marți solicitarea pentru convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie, scopul fiind începerea procedurii de suspendare a președintelui Klaus Iohannis.
Experții în securitate cibernetică invitați în cadrul webinarului “Riscurile Cibernetice: de la amenințare, la soluții”, care a avut loc miercuri, estimează atacurile cibernetice care au loc zilnic la o valoare de 8,44 trilioane de dolari.
Obișnuiți cu stilul său neconvențional, nu trebuie să fie de mirare că președintele argentinian Javier Milei, după o zi intensă plină de întâlniri s-a lăsat dus de val la un post de televiziune din Italia, relatează RAI News.