Comisia Europeană a aprobat joi, 23 iulie, Master Planul pentru transport, prin care România se angajează ca până în 2030 să investească și să își prioritizeze proiectele dinfrastructurii de transport, care ajung la 43,5 miliarde de euro. 

În 15 ani, România va avea 1.200 km de autostradă și 1.900 km de drumuri expres, naționale și variante de ocolire or, cel puțin asta își propun autoritățile prin ambițiosul Master Plan General de Transport. Ieri (23 iulie) oficialii de la Bruxelles au aprobat, cu mici modificări, document strategic care prevede dezvoltarea infrastructurii și serviciilor de transport din țara noastră. 

Pe 10 iulie 2015, Comisia Europeană a aprobat Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM), prin care Uniunea Europeană s-a angajat să aloce, în perioada 2015-2020, fonduri în valoare de 9.5 miliarde de euro pentru proiecte implementate de România în domeniile transport, energie și mediu. Astfel, adoptarea Master Planului a depins în mare măsură de acest program care, odată acceptat, a facilitat obținerea acordului Bruxelles-ului pe MPGT. 

Bugetul de stat nu poate suporta integral cheltuielile propuse în documentul strategic al Master Planului pe Transport astfel că România va fi nevoită să apeleze la împrumuturi iar UE va trebui să-i ofere anual o derogare de deficit de aproximativ 0,5% din PIB, timp de patru ani (începând cu 2017). 

Oficialii de la Bruxelles susțin însă că MPGT-ul poate fi realizat integral doar în cazul în care România continuă politica de reformare și respectă politica fiscală existentă. Numai așa, în următorii 15 ani, țara noastră va avea șosele și autostrăzi cu adevărat europene. În caz contrar, fondurile vor acoperi doar aproximativ 120 km din autostrada Sibiu-Pitești și probabil o parte din lucrările deja începute.

Comisarul european pentru Politici Regionale, Corina Crețu, a declarat (citată de Digi24) că așteapă de la autoritățile române „lista proiectelor care vor fi fazate, în iulie o să le primim, noi am solicitat până în septembrie să primim această listă pentru a putea vedea cum se așază bugetul pentru 2014-2020”.

Varinta finală și revizuită a Master Planului poate fi consultată pe site-ul oficial al Ministerului Transporturilor.

Mai multe detalii pot fi consultate pe: HotNews.ro, Digi24.ro, Ziarul Financiar, Ministerul Transporturilor