CFR estimează că lucrările pentru modernizarea liniei de cale ferată între Gara de Nord și Aeroportul Otopeni vor costa peste 420 de milioane de lei, banii fiind asigurați din fonduri de coeziune și de la bugetul de stat.

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a lansat licitația pentru achiziția serviciilor de proiectare și execuție aferente Fazei I a proiectului de modernizare a liniei de cale ferată București Nord-Aeroportul Internațional Henri Coandă, care presupune construirea unei căi ferate duble în lungime de 2,95 kilometri, un viaduct de 1,52 kilometri care traversează DN1, 3 podețe, instalație de centralizare electronică și o stație de călători la terminalul T1 al aeroportului.

Valoarea totală estimată a contractului este de 420,113 milioane de lei fără TVA, din care 402,711 milioane lei pentru execuția lucrărilor și 17,402 milioane lei fără TVA pentru servicii de proiectare, sursa de finanțare fiind asigurată din fonduri de coeziune și buget de stat, aferente cadrului financiar 2014-2020.

Durata contractului este de 14 luni, din care 2 luni pentru proiectare și 12 luni pentru execuție, la care se adaugă 60 de luni perioadă de garanție. Termenul limită pentru primirea ofertelor este 25 martie 2019, deschiderea acestora urmând să aibă loc în aceeași zi la ora 15.00.

În aceste condiții, notează HotNews, există riscul ca linia de cale ferată să nu fie gata până în iunie 2020, când Bucureștiul ar urma să găzduiască patru meciuri din cadrul Campionatului European de Fotbal. Chiar și în scenariul cel mai optimist - în care data de depunere nu va fi schimbată, evaluarea ofertelor va fi făcut într-un termen record și niciun participant nu va contesta rezultatul licitației - semnarea contractului ar putea veni abia în mai 2019, observă HotNews, ceea ce ar duce finalizarea proiectului în iulie-august 2020, adică prea târziu pentru Euro 2020.

Construcția unei alternative la transportul pe cale rutieră între aeroport și centrul Capitalei este una dintre condițiile impuse de organizatorul Campionatului pentru ca Bucureștiul să poată găzdui meciurile.