Absorbția fondurilor UE s-a accelerat în prima jumătate a anului, când Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a gestionat plăți de peste un miliard de euro remise beneficiarilor, a spus titularul portofoliului, Cristian Ghinea.

„Primul obiectiv din programul de guvernare, pentru mandatul meu ca ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene este creșterea ritmului anual de absorbție a fondurilor.  Facem ceea ce am spus: am început în forță și iată că ritmul a crescut de peste 3 ori în perioada ianuarie-iunie 2021 față de aceeași perioadă din anii anteriori: peste 1 miliard de euro plătite beneficiarilor și trimise la Comisia Europeană. 850 milioane deja au fost rambursați și au intrat în țară”, a spus miercuri Cristian Ghinea.

El a menționat că peste 11.000 de proiecte cu fonduri europene pe cadrul financiar 2014-2020 sunt finalizate sau încă în derulare. „Sunt investiții de miliarde de euro în oameni și comunități”, a punctat Ghinea.

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a efectuat plăți către beneficiari și a trimis spre decontare la Comisia Europeană o sumă de 1,083 miliarde euro în perioada 1 ianuarie-30 iunie 2021, pentru Programele Operaționale pe care le gestionează, din care 850 milioane euro au fost deja rambursate.

„Spre comparație, în 2020 pe aceeași perioadă suma trimisă la Comisie a fost de circa 364 milioane euro, în 2019 – 313,4 milioane euro, iar în 2018 – 260,9 milioane euro”, a precizat MIPE.

Ministerul a menționat că execuția bugetară se situa la finele lunii iunie la 70% din alocarea pentru tot anul 2021, iar pentru buna funcționare a proiectelor va fi necesară o suplimentare de la bugetul de stat.

„Am prezentat ieri Ministerului de Finanțe în cadrul discuțiilor pe marginea rectificării bugetului de stat, stadiul execuției bugetare aferentă cofinanțării pentru proiectele finanțate din fonduri europene care se apropie la acest moment de alocarea întregului an 2020. Pentru toate autoritățile de management ale MIPE sunt necesare alocări suplimentare, nivelul sumelor trimise anul acesta fiind deja cât precedenții trei ani la un loc”, a declarat Marius Vasiliu, secretar de stat MIPE.

„Această știre ne bucură în primul rând pentru efectele în viața noastră ale investițiilor realizate din fonduri europene, pentru aportul în bugetul de stat al acestor sume, dar, mai ales, din perspectiva îngrijorărilor legate de capacitatea administrativă de a face față acestei triple provocări reprezentată de închiderea actualului exercițiu financiar, derularea PNRR și implementarea noii perioade de programare”, a adăugat Vasiliu.

România are alocate în total 33,7 miliarde euro pentru Fondurile Europene Structurale și de Investiții (FESI) în perioada 2014-2020. În prezent, rata de absorbție este de 51%, adică 17,3 miliarde euro, iar rata de contractare a depășit 145% (întreaga sumă este supra-contractată), a precizat MIPE. Proiectele se află în diferite faze de execuție și trebuie încheiate până în anul 2023, a menționat instituția.