#PoliticadecoeziuneCum va fi simplificată utilizarea fondurilor europene
UE pregătește simplificarea normelor de utilizare a diferitelor tipuri de fonduri, indiferent dacă sunt gestionate direct de către Comisia Europeană, în mod indirect de către diverse organizații și organisme sau împreună cu autoritățile naționale.
Comitetul Reprezentanților Permanenți din cadrul Consiliului (Coreper) a aprobat joi un acord la care s-a ajuns cu Parlamentul European referitor la așa-numitul Regulament Omnibus privind normele financiare ale UE. Acest document va modifica atât regulamentul financiar actual care stabilește un cadru general pentru gestionarea bugetului, cât și o serie de acte care reglementează programele multianuale ale UE în domenii specifice, inclusiv politica de coeziune.
Astfel, se vor simplifica normele de utilizare a diferitelor tipuri de fonduri, indiferent dacă acestea din urmă sunt gestionate direct de către Comisie, în mod indirect de către diverse organizații și organisme sau împreună cu autoritățile naționale.
Ce modificări aduce Regulamentul Omnibus:
- facilitarea rambursării costurilor
Noile norme vor extinde posibilitatea ca plățile din bani europeni să se bazeze pe obținerea de rezultate sau pe o metodă predefinită, mai curând decât să se urmărească fiecare euro cheltuit. În cazul în care nu sunt disponibile date statistice sau istorice, pot fi utilizate expertizele pentru evaluarea costurilor.
Prin asta se urmărește reducerea formalităților administrative atât pentru beneficiari,
cât și pentru autorități. Autoritățile europene speră că va scădea riscul de eroare și va deveni mai ușor pentru micii beneficiari cu resurse
limitate să acceseze fonduri europene.
Totodată, organizațiile mici vor
beneficia de faptul că munca de voluntariat va fi recunoscută
ca parte a contribuției lor la cerința de cofinanțare.
- verificări și evaluări unice
Pentru a evita controalele
multiple ale acelorași activități și entități, Comisia Europeană va putea să se
bazeze mai mult pe audituri și evaluări realizate de partenerii săi
internaționali și de statele membre.
Noile norme nu permit Comisiei să solicite aceleași informații de două ori.
- norme mai simple pentru combinarea surselor de finanțare
Mai
multe modificări sunt menite să faciliteze utilizarea diferitelor
programe și instrumente pentru finanțarea de proiecte, prin aplicarea
unui set unic de norme acolo unde este posibil.
De exemplu, va fi
mai ușor de combinat finanțarea din fonduri structurale ale UE cu
instrumentele financiare și cu Fondul european pentru investiții
strategice, prin intermediul așa-numitei "finanțări mixte".
Va fi posibilă și combinarea unor granturi și instrumente financiare în cadrul Mecanismului pentru interconectarea Europei, în vederea finanțării de proiecte în domeniul transporturilor, al energiei și al tehnologiei informației și comunicațiilor.
UE speră că astfel va încuraja utilizarea unui mix amplu de contribuții de la bugetele naționale și de la investitori privați în scopul valorificării la maximum a resurselor UE.
- un cadru unic de reglementare
Normele financiare ale UE sunt, de asemenea, reorganizate pentru a fi mai concise și mai ușor de înțeles. Regulamentul financiar și cele mai importante dispoziții din "normele de aplicare" au fost reunite într-un așa-numit "cadru unic de reglementare".
În viitor se va pune accentul pe elementele comune ale
diferitelor metode de gestionare și tipuri de execuție bugetară prin
consolidarea normelor respective, care au fost repartizate în întreg
textul regulamentului financiar actual, în capitole dedicate.
Background
Comisia a prezentat propunerea privind Regulamentul Omnibus în septembrie 2016. În noiembrie 2017, patru acte legislative din domeniul agriculturii au fost separate de regulamentul principal pentru a li se permite intrarea în vigoare la 1 ianuarie 2018. Un acord provizoriu cu privire la principalele elemente ale Regulamentului Omnibus a fost obținut în decembrie 2017. La 27 martie 2018, au fost convenite cu Parlamentul detaliile finale și datele de aplicare ale normelor.
Pachetul actual de măsuri face parte dintr-un efort pe termen mai lung de simplificare a execuției bugetului UE, asigurându-se totodată faptul că fondurile UE continuă să fie gestionate cu prudență.
Ce urmează
În mod normal, Parlamentul trebuie să aprobe Regulamentul în primă lectură. Ulterior, textul va fi înaintat Consiliului spre adoptare finală.
Se preconizează că va intra în vigoare în iulie 2018, urmând să fie aplica t imediat în cea mai mare parte.
Instituțiile europene vor beneficia de o perioadă de adaptare la noile norme în ceea ce privește cheltuielile lor administrative. Acestea vor aplica noile norme de la 1 ianuarie 2019.
de Harabagiu Valeria 20 Apr 2018 11:09