Guvernul a aprobat, în ședința de joi, memorandumul privind acordul de contractare a două împrumuturi de la Banca Europeană de Investiții, în vederea construirii spitalelor regionale Cluj și Craiova

Executivul a aprobat memorandumul privind acordul de principiu pentru contractarea a două împrumuturi, de circa 480 milioane euro, cu Banca Europeană de Investiții, în vederea construirii Spitalului Regional de Urgență Cluj și Spitalului Regional de Urgență Craiova, anunță Ministerul de finanțe.

Conform studiilor de fezabilitate, costul total al celor trei spitale regionale (Iași, Cluj, Craiova) se ridică la circa 1,64 miliarde euro.

Valoarea proiectului de investiții prevăzut de Spitalul Regional de Urgență Cluj este de 539,6 milioane euro, din care 454 milioane euro reprezintă costul net.

Pentru Spitalul Regional de Urgență Craiova, proiectul prevede investiții cu valoare totală de 602,74 milioane euro, costul net fiind de 507 milioane euro.

Costurile operaționale aferente realizării acestor proiecte de investiții publice însumează o valoare netă de circa 1,5 milioane de euro și nu sunt incluse în costul investiției aprobat prin hotărâre de guvern și/sau acoperite de fondurile europene nerambursabile.

”Asigurarea finanțării pentru sănătate și construirea de spitale au caracter prioritar pentru România. În calitate de ministru al finanțelor, susțin cu tărie toate proiectele de investiții din sectorul sanitar care urmăresc dezvoltarea sistemului medical și îmbunătățirea serviciilor de sănătate publică. Suntem pe deplin conștienți de nevoile pe care spitalele, personalul medical și pacienții le au, iar din această perspectivă, ne aflăm într-o etapă în care urmează să materializăm, împreună cu actualul Guvern, obiectivele pe care România și le propune de zeci de ani”, a declarat ministrul finanțelor, Alexandru Nazare.

Implementarea și coordonarea proiectelor va fi asigurată de Ministerul sănătății, pe o perioadă de aproximativ 7 ani, data limită de tragere a sumelor împrumutului fiind aprilie 2028.

De asemenea, Ministerului sănătății va urmări evoluția cadrului general a programării bugetare anuale.

Potrivit Ministerului finanțelor, cele două împrumuturi reprezintă continuarea demersurilor Guvernului pentru realizarea primelor trei spitale regionale (Iași, Cluj, Craiova) din cele opt, finanțate din fonduri europene nerambursabile, împrumuturi contractate de la Banca Europeană de Investiții și de la bugetul de stat.

 Primul acord de finanțare, în valoare de 250 milioane euro, a fost semnat la 20 aprilie, de către ministrul Alexandru Nazare și Christian Kettel Thomsen, vicepreședinte al Băncii Europene de Investiții.

Conform calendarului de contractare, se urmărește ca până la finele anului 2021 să fie semnate și împrumuturile pentru Spitalele Regionale de Urgență Cluj și Craiova.