Ambasadoarea Luminiţa Odobescu explică, într-un interviu acordat EurActiv, care sunt dosarele dificile pentru Preşedinţia română a Consiliului UE şi ce poziţie va adopta Bucureştiul în privinţa tăierilor propuse de CE la politica de coeziune şi PAC.

EurActiv România: În discursul de la deschiderea Reuniunii Anuale a Diplomaţiei Române, ministrul Teodor Meleşcanu a spus că Reprezentanţa Permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană este vârful de lance în contextul Preşedinţiei. Departe de zarva internă, de când aţi început să lucraţi la pregătirea acestei Preşedinţii?

Luminiţa Odobescu: Lucrăm la pregătirea Preşedinţiei de mai mult de un an de zile, nu numai în ceea ce priveşte resursele umane, aspectele logistice, dar şi procesul efectiv de pregătire. În prezent, Reprezentanţa Permanentă a României pe lângă UE şi-a consolidat personalul, la această oră avem peste 150 de diplomaţi la Reprezentanţa Permanentă, ne-am mutat într-un sediu nou, cu foarte multe spaţii de reprezentare şi pentru organizarea de reuniuni. O parte dintre diplomaţii care sunt prezenţi în acest moment la Reprezentanţa Permanentă au desfăşurat cursuri de pregătire şi, în acest moment, sunt în continuare cursuri de pregătire a dplomaţilor pentru desfăşurarea în bune condiţii a Preşedinţiei române a Consiliului UE.

E un proces extrem de important. Suntem practic în linie dreaptă nu numai cu pregătirile. Suntem într-o coordonare extrem de strânsă cu colegii noştri austrieci, mai ales pe dosarele legislative, pentru a putea prelua şi finaliza o parte dintre acestea pe parcursul Preşedinţiei României. E un proces de coordonare nu numai cu colegii austrieci, ci şi cu celelalte instituţii, vorbim aici de Comisia Europeană, care are un rol determinant, cu Parlamentul European, cu celelalte state membre. E o coordonare nu numai la nivel de ambasadori, ci şi o coordonare la nivel de lucru. Vom coordona peste 250 de reuniuni de lucru şi sunt programate peste 1.400 de reuniuni la Bruxelles şi în România. Sunt în curs de pregătire peste 50 de reuniuni ministeriale, atât formale cât şi informale.

EurActiv: În mandatul României ar trebui să se întâmple Brexitul. Credeţi că Marea Britanie va părăsi Uniunea Europeană cu un acord?

Luminiţa Odobescu: Marea Britanie este un partener important nu numai pentru România, ci şi pentru Uniunea Europeană. Obiectivul pentru care lucrăm este să avem acest acord, dacă e posibil până la sfârşitul anului 2018. Nu e un proces simplu, e un proces destul de dificil, complicat, cu foarte multe necunoscute. Noi, ca Preşedinţie, trebuie să ne pregătim pentru toate opţiunile, dar ipoteza pe care o preferăm e să ajungem la acest acord şi în perioada Preşedinţiei României să putem lansa negocierile efective pentru viitoarea relaţie a Uniunii Europene cu Marea Britanie.

EurActiv: Comisia Europeană a prezentat prima variantă de buget pentru perioada 2021-2027. Unele state membre primesc mai mulţi bani, altele mai puţini. Care e poziţia noastră faţă de tăierile propuse pentru politica agricolă şi pentru politica de coeziune?

Luminiţa Odobescu: Privim dosarele legislative în ceea ce priveşte cadrul financiar multianual post-2020 din mai multe perspective. În primul rând, ne pregătim o poziţie naţională ca să ne cunoaştem foarte bine obiectivele pe aceste propuneri legislative şi, evident, obiectivele noastre sunt legate nu numai de o politică de coeziune consistentă şi o politică agricolă substanţială pentru cetăţenii români, dar şi de prezentare a poziţiei noastre ca viitoare Preşedinţie. E un dosar extrem de complex, sunt peste 37 de propuneri legislative.

Practic, acest buget pregăteşte cadrul bugetar pentru perioada post-2020, e un buget prudent, dar şi modern care să răspundă actualelor provocări. Nu e un dosar simplu, întotdeauna când se negociază banii, negocierile sunt extrem de dificile. Urmărim în primul rând interesul naţional, care este legat în principal de o finanţare consistentă pentru politica de coeziune şi pentru Politica Agricolă Comună, dar nu numai. Sunt în egală măsură şi alte politici extrem de importante pentru România. Vorbim aici de dimensiunea externă, de dimensiunea de cercetare şi inovare, de piaţă internă.

Dar, cum am spus, un rol determinant pentru noi şi extrem de important va fi pregătirea negocierilor efective ca viitoare Preşedinţie. Iar obiectivul nostru este să fim un "honest broker", să asigurăm consens şi să avansăm cât mai mult posibil pe aceste dosare legislative aflate în prezent pe masă. Nu depinde numai de voinţa noastră, ci e un dosar extrem de politic, depinde de voinţa politică a tuturor statelor membre, dar obiectivul nostru e să avansăm cât mai mult posibil cu toate aceste negocieri.

EurActiv: Sloganul nostru e "coeziunea, o valoare comună europeană”. De ce am ales acest slogan, ce vrem să transmitem?

Luminiţa Odobescu: A fost ales acest slogan pentru că politica de coeziune a reprezentat, în principal, o politică importantă pentru România, o politică investiţională, cu impact direct pentru cetăţeni, nu numai pentru cei români, ci şi pentru ceilalţi europeni. Să nu uităm că, atunci când am ales acest slogan, l-am ales pentru întreaga Uniune Europeană. Coeziunea e privită de noi într-un sens mai larg, vorbim aici de convergenţă economică şi socială, vorbim în egală măsură de unitate, de efecte directe pentru cetăţenii noştri. Repet, politica de coeziune e o politică investiţională principală a UE, are efecte concrete, directe pentru cetăţenii noştri, fie că vorbim de investiţii în infrastructură, spitale, în pregătirea forţei de muncă, în digital etc.

Cred că, atunci când s-a ales acest slogan, am vrut să arătăm că dorim să avem o Uniune Europeană puternică, o Uniune care susţine obiectivele de coeziune şi convergenţă şi asigură, evident, unitatea statelor membre.