România are acum șansa unică să recupereze decalajele dintre regiuni, cu ajutorul fondurilor venite de la Uniunea Europeană, a declarat ministrul fondurilor europene, Marcel Boloș.

Aflat în vizită, alături de viceprim-ministrul Raluca Turcan, în județul Caraș-Severin pentru a identifica principalele proiecte care ar putea primi finanțare europeană, Boloș a vorbit despre investițiile realizate de atât pentru modernizarea rețelelor de apă și canal, cât și de dezvoltare urbană.

„România are acum șansa unică, prin cele 79,9 miliarde de euro disponibile, să recupereze decalajele dintre regiuni. Fondurile europene reprezintă cea mai sigură cale de dezvoltare a comunităților, iar rolul meu este să vă fac să credeți în această sursă de finanțare”, a declarat Marcel Boloș.

Vizitele din Băile Herculane, Caransebeș și Reșița au vizat identificarea principalelor proiecte care ar putea primi finanțare europeană, dar și prezentarea surselor din următorul exercițiu financiar multianual precum Programele Operaționale Regionale 2021-2027, SmartVillage / SmartCity și alocarea unui fond destinat autorităților publice locale pentru pregătirea portofoliului de proiecte în domenii precum infrastructura de transport, regenerare urbană, eficiență energetică sau specializare inteligentă, se arată într-un comunicat emis de Ministerul Fondurilor Europene.

Raluca Turcan a menționat că, „în premieră în România, stațiunile balneoclimaterice vor beneficia de finanțare nerambursabilă în pachete integrate care acoperă reabilitarea patrimoniului cultural, reabilitarea și modernizarea clădirilor istorice, regenerarea urbană, mobilitatea urbană, construcția și extinderea rețelelor edilitare, dar și pentru investiții în creșterea accesibilității turistice și investiții în centre de tratament specifice resurselor turistice naturale fiecărui tip de stațiune”.

Potrivit MFE, în județul Caraș-Severin sunt implementate 106 de proiecte finanțate din fonduri europene, cele mai multe (89) fiind finanțate în cadrul Programului Operațional Regional (POR). Prin intermediul Programului Operațional Capital Uman (POCU) sunt finanțate 8 proiecte, prin Programul Operațional Capacitate Administrativă (POCA) - 5 proiecte, iar în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM) - 4 proiecte. Valoarea totală este de 1,7 miliarde lei, dintre care 1,18 miliarde lei fonduri europene.