Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a declarat joi, la Realitatea TV, că România va începe construcția spitalelor regionale din Iași, Craiova și Cluj după 2021, pentru a obține mai mulți bani europeni.

”Evaluarea cererii de finanțare la Bruxelles durează circa șase luni. Urmează apoi licitația pentru proiectare astfel încât construcția nu putea să înceapă decât în 2020-2021. În 2021 intră celălalt exercițiu financiar unde România are posibilitatea să ceară finanțare de 85% de la Comisia Europeană și normal că a trebuit să luăm decizia cea mai favorabilă României. Oricum proiectul tehnic, cu licitația pentru planul de instruire a personalului mergea până în 2021 și atunci am cerut fazarea tocmai pentru a putea cere bani mai mulți”, a declarat Sorina Pintea, potrivit Realitatea.net.

Ministrul a spus că oricum începerea lucrărilor a fost considerabil întârziată astfel că este prioritară acum obținerea mai multor bani europeni pentru cele trei spitale: ”Pași concreți s-au făcut abia în octombrie 2017 când primul teren a intrat în posesia Ministerului Sănătății”.

Pintea a anunțat că, în momentul de față, doar la Iași este terminat studiul de fezabilitate, urmând ca în celelalte două orașe să fie încheiate pe 15 ianuarie 2019.

Ministrul a exclus posibilitatea ca spitalele să fie construite fără fonduri europene, dar a precizat că cei 15% din banii necesari construirii spitalelor și pe care ar trebui să-i pună statul român ar putea fi asigurați prin parteneriate public-privat.

În luna octombrie, Pintea spunea ”cu certitudine” că, până la finalul acestui an, vor fi încheiate studiile de fezabilitate pentru cele trei spitale regionale care se vor construi la Iaşi, Cluj şi Craiova și vor fi depuse la Bruxelles.

La începutul lunii martie, ministrul Fodurilor Europene, Rovana Plumb, afirma că studiile de fezabilitate pentru construcţia celor trei spitale regionale vor fi finalizate în octombrie.

Guvernul României şi Banca Europeană de Investiţii (BEI) au semnat în decembrie 2016 acordul privind construcţia celor trei spitale regionale, cu finanţare prin Programul Operaţional Regional 2014-2020. În luna septembrie a acelui an, Vlad Voiculescu, pe atunci ministru al Sănătăţii, declara că cele trei spitale regionale ar trebui să fie construite în doi ani şi jumătate.