Vicepremierul Oprea a avut în 2015 mai multe deplasări în coloană oficială decât președintele și premierul la un loc, în condițiile în care aceștia au dreptul legal iar el îl are doar în situații excepționale. Informațiile apar în dosarul penal.

Potrivit unor informații oficiale din dosarul ajuns la Parchetul instanței supreme, „în urma verificării registrelor evidență delegații, s-a constatat că în perioada 02.01.2015 - 21.10.2015, Ministrul Afacerilor Interne a avut un număr de 1.607 deplasări coloane oficiale”, se arată în dosarul penal de la Parchet.

Procurorii afirmă că Oprea a făcut deplasări atât în interes profesional cât și în scop personal, către destinații private.

Deplasările vicepremierului au avut loc „atât la instituții publice cât și la destinații private”, se arată în dosar.

În același interval de timp, președintele României a avut 580 de deplasări, iar prim-ministrul 814, scriu procurorii Parchetului Tribunalului București în documentul prin care și-au declinat competența în soluționarea dosarului către Parchetul instanței supreme. Procurorii citează „procesele-verbale din data de 02.11.2015”.

„Față de cele expuse mai sus, în cauză se impune efectuarea de cercetări și sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu, prev. de art.297 alin.1 C.p., privitor la modul de constituire și folosire a coloanelor oficiale ale Ministrului Afacerilor Interne. Întrucât beneficiarul deplasărilor în cauză a fost Ministrul Afacerilor Interne Gabriel Oprea, competența de soluționare a cauzei aparține Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție”, scriu procurorii în documentul citat.

Așadar, Parchetul General a preluat dosarul morții polițistului din coloana lui Oprea, în baza unor indicii că vicepremierul a folosit abuziv escorta. Oprea ar putea fi cercetat pentru abuz în serviciu, faptă pedepsită cu închisoare de la doi la șapte ani. 

Procurorii locali de la București au anchetat uciderea din culpă a lui Gigină in rem și, în baza probelor adunate, au ajuns la indicii suficiente privind o eventuală implicare a vicepremierului, care nu poate fi cercetat penal decât de procurorii instanței supreme, conform legii penale din România.

Polițistul Bogdan Gigină a murit în urmă cu mai bine de două săptămâni după ce, în timp ce se afla pe motocicletă în coloana care-l ducea acasă pe vicepremierul Oprea, a căzut într-o groapă săpată în mijlocul străzii de o echipă de muncitori de la gaze.

Inițial, Poliția a anunțat că Gigină se afla într-o misiune de fluidizare a traficului. EurActiv.ro a publicat, în premieră, a doua zi după accident, că Gigină se afla în coloana vicepremierului. A doua zi, Poliția Capitalei a confirmat această informație, contrazicând-o pe precedenta.
Oprea a avut prima reacție abia la șase zile după accidentul mortal, când a evitat să răspundă la întrebări de bun simț: de unde venea, unde se ducea și care era urgența, căci, în lipsa unei urgențe, miniștrii nu au dreptul la coloane oficiale.

EurActiv.ro a anunțat, în premieră, că dispozitivul de coloană oficială a premierului s-a format la intersecția străzilor Jandarmeriei cu DN1, în fața sediului INMH din Băneasa. Surse judiciare au informat, câteva zile mai târziu, că Oprea mergea acasă.

Nu este clar de unde venea vicepremierul în acea seară, căci în zona din care a plecat se află mai multe instituții ale statului (Jandarmeria Română, SRI), dar și un complex rezidențial de lux, Stejarii, în care locuiesc mai multe persoane importante în spațiul public, dar și funcționari privilegiați ai statului.

Mai mulți polițiști de la Brigada Rutieră au fost audiați de procurorii Parchetului Tribunalului București, ei declarând că Oprea folosea extrem de des coloana oficială, în jur de 1.600 de astfel de deplasări doar în acest an.

Nu este clar deocamdată în baza cărui act a primit Oprea aceste privilegii și cine anume a emis și semnat acest act. Cert este că și într-o declarație de presă de miercuri Oprea a insistat asupra faptului că ministrul de Interne are dreptul la antemergător și că de acest privilegiu s-au bucurat toți miniștrii de Interne „din 2006-2007 încoace”.