Ministerul Transporturilor și Ministerul Fondurilor Europene au transmis vineri Comisiei Europene cererea de finanțare pentru proiectul rețelei de metrou 1 Mai-Otopeni (magistrala 6).

Autoritățile române răspund astfel clarificărilor solicitate de Comisia Europeană în data de 12 septembrie 2018, a anunțat Ministerul Transporturilor, într-un comunicat transmis sâmbătă.

Obiectul cererii de finanțare „Legătura rețelei de metrou cu Aeroportul Internațional Henri Coandă-Otopeni (Magistrala 6. 1 Mai-Otopeni)” este reprezentat de asigurarea unei conexiuni directe între București și Otopeni, respectiv între Gara de Nord București și Aeroportul Internațional Henri Coandă, prin construirea unei noi linii de metrou cu o lungime de 14,2 km și 12 stații de metrou. 

Valoarea totală a proiectului este de 6,3 miliarde de lei (inclusiv TVA), din care valoarea totală eligibilă, finanțată prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020, este de 2,78 miliarde de lei.

Ministerul Transporturilor a precizat că 85% din valoarea totală eligibilă aprobată, adică 2,36 miliarde de lei este asigurată din Fondul de Coeziune, iar 15% (416 milioane lei) va fi finanțată din bugetul beneficiarului. Aproape 1,5 miliarde de lei sunt asigurați printr-un împrumut JICA (Japan International Cooperation Agency).

Potrivit proiectului, lucrărle ar trebui terminate până la sfârșitul lui 2023.