Statele membre vor să ajungă la un acord privind politica de coeziune până la sfârșitul Președinției române a Consiliului, în iunie, a spus ministrul pentru fonduri europene, Rovana Plumb.

„Președinția României și-a impus încă de la începutul mandatului, și a reușit, un ritm susținut în definitivarea poziției statelor membre asupra cadrului legislativ destinat implementării fondurilor europene, pentru a susține avansarea negocierilor privind viitorul buget al Uniunii Europene. Cu toate acestea, suntem conștienți că o decizie asupra bugetului Uniunii Europene va fi luată, sperăm, abia în octombrie, anul acesta”, a spus Plumb.

Vineri are loc la București o reuniune informală a minștrilor responsabili de politica de coeziune, care este, potrivi ministrului Rovana Plumb, „extrem de importantă pentru a reafirma dorința miniștrilor responsabili de implementarea fondurilor europene de a urgenta ajungerea la un acord asupra bugetului până la finalul acestui an”.

Ea a explicat că sunt puncte de vedere diferite ale statelor membre și președinția caută să le armonizeze, astfel încât să fie asigurată coeziunea, respectiv reducerea decalajelor de dezvoltare.

„În acest sens, Președinția României a avut o abordare flexibilă, care să răspundă nevoilor de investiții din regiuni. În același timp, președinția susține modernizarea Politicii de Coeziune prin canalizarea acesteia spre rezultate concrete: mai multă coeziune socială, mai multă incluziune socială, justiție socială, promovarea convergenței prin inovare, adică investiții care să favorizeze o creștere a calității vieții cetățenilor”, a afirmat Plumb.

Potrivit ministrului fondurilor europene, mesajele statelor membre privind contribuția politicii de coeziune vor ajuta în tot ceea ce înseamnă ansamblul decizional la nivelul Consiliului European din octombrie, unde ar trebui adoptat bugetul pentru viitorul cadru financiar multianual, CFM 2021-2027, dar și summit-ul de la Sibiu, care își propune să dezbată viitorul Uniunii Europene.

„Președinția română la Consiliul Uniunii Europene și-a asumat, pe perioada celor șase luni, rolul de mediator imparțial, conducând astfel negocierile de la nivelul Consiliului, iar pe Politica de Coeziune, domeniul de competență al Ministerului Fondurilor Europene, Președinția română a înregistrat un progres semnificativ în negocierea pachetului legislativ. Practic, până la finalul mandatului României vom fi în măsură să adoptăm poziția celor 28 de state membre, în data de 25 iunie, anul acesta, în cadrul Consiliului de Afaceri Generale Coeziune care va avea loc în Luxemburg”, a spus Rovana Plumb.

Ea e explicat că formalizarea acestei decizii este necesară pentru continuarea negocierilor cu viitorul Parlament European. „Rezultatele obținute de România vor putea fi fructificate de viitoarea președinție finlandeză pentru obținerea într-un timp cât mai scurt a unui acord privind Politica de Coeziune, pachetul legislativ”, a mai spus ea.

România găzduiește, vineri, la Palatul Parlamentului, reuniunea informală a miniștrilor care gestionează fondurile europene în Uniunea Europeană (UE), în contextul exercitării de către România a Președinției Consiliului Uniunii Europene. Evenimentul reunește la București miniștrii din statele membre ale UE, dar și comisarul european pentru politica regională, Corina Crețu, reprezentanți ai Comitetului Regiunilor, Comitetului Social și Economic European, Conferinței Regiunilor Periferice și Maritime, Băncii Europene de Investiții (BEI), Băncii Europene de Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), Comisiei Europene și Secretariatului General al Consiliului Uniunii Europene.

Pe agenda discuțiilor se află, printre altele: prioritățile de investiții prevăzute de Politica de Coeziune în perioada de programare 2021-2027, guvernanța fondurilor, în special legătura cu Semestrul European și guvernanța economică din perspectiva implementării, ponderea fondurilor aferente Politicii de Coeziune, ratele de cofinanțare și nevoia de flexibilitate pentru a acoperi nevoile pe termen lung și pentru a reduce decalajele de dezvoltare dintre statele membre și regiuni, precum și Politica de Coeziune în agenda strategică a liderilor pentru perioada 2019-2024.