Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a susținut luni că trebuie susținută convergența și trebuie apărată coeziunea la nivelul UE, astfel încât "să facem faţă riscului unei confruntări cu forţele populiste şi extremiste".

"Trebuie să susţinem convergenţa, să consolidăm şi să apărăm coeziunea la nivelul întregii UE. Aceste lucruri sunt fundamentale pentru că preîntâmpină decalajele care există deja între est şi vest şi între sud şi nord. Dorim ca acestea să fie transformate în mod ireversibil pentru că altfel trebuie să facem faţă riscului unei confruntări cu forţele populiste şi extremiste şi să evităm astfel să nu se destrame Uniunea, deoarece PE este un partener cheie în cooperarea la nivelul UE şi a instituţilor acesteia", a susținut Tăricananu în discursul său din cadrul Reuniunii președinților Conferinței organelor parlamentare specializate în afaceri comunitare și europene (COSAC).

De asemenea, Tăriceanu a vorbit despre rolului important pe care România îl are la frontiera estică a UE, ca membru de facto al spațiului Schengen, subliniind că aderarea țării noastre ca membru cu drepturi depline în spațiul Schengen "va oferi oamenilor de afaceri români care dezvoltă parteneriate comerciale cu țări din afara UE un statut de paritate în competiția cu partenerii din Europa de Vest, precum și situația de a beneficia pe deplin de apartenența României la piața internă".