#PoliticadecoeziuneUE crește finanțarea pentru proiectele de infrastructură. Mai e nevoie ca România să și ceară banii
Comisia Europeană a aprobat modificarea Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM) pentru a acorda mai multe fonduri pentru proiecte de importanță majoră pentru România.
„Mă bucur că am aprobat modificarea Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM), prin care vor fi alocate mai multe fonduri europene pentru proiecte de importanță majoră pentru România, precum Magistrala 6 de metrou sau Autostrada Unirii. Concret, prin această decizie, rata de cofinanțare europeană crește de la 75% la 85% pentru proiectele privind dezvoltarea rețelei transeuropene de transport (TEN-T), a celei de metrou, precum și a celor de transport multimodal”, a scris pe Facebook Corina Crețu, comisar european pentru politică regională.
Decizia aceasta vine în sprijinul infrastructurii portuare și a operatorilor portuari care vor avea astfel mai multe oportunități de a dezvolta terminalele de marfă, zonele de manipulare a containerelor, de logistică și instalații feroviare majore, susține Comisia Europeană. Potrivit Executivului european, modificarea POIM a fost solicitată de România în luna octombrie.
„România are nevoie de infrastructură de transport modernă, care să-i susțină creșterea economică. Modificările pe care le-am aprobat în cadrul POIM au rolul de a impulsiona dezvoltarea unor rețele de transport rutier și feroviar de care România are atât de multă nevoie! Sper ca în perioada următoare să primim din țară noi propuneri de proiecte în special în domeniul infrastructurii de transport”, a mai spus Corina Crețu.
De altfel, nu este prima dată când Corina Crețu cere autorităților române să vină cu proiecte de infrastructură pentru a atrage banii europeni. În luna septembrie, Crețu spunea că România a cerut bani doar pentru patru proiecte majore de transport începând din 2014, dar Guvernul a contrazis-o, iar relația dintre PSD și comisarul propus chiar de acest partid s-a înrăutățit serios în ultimele luni.
În această perioadă, Ministerul Fondurilor Europene a anunțat că a transmis Comisiei cerei de finanțare pentru metroul spre Otopeni (proiect cu o valoare totală de 6,3 miliarde de lei, din care valoarea totală eligibilă, finanțată prin POIM 2014-2020, este de 2,78 miliarde de lei), ca și pentru șoseaua de centură a Capitalei, un proiect de 1,25 miliarde de euro.
POIM este programul operațional cu cea mai mare alocare în exercițiul financiar 2014-2020. Din totalul fondurilor de coeziune alocate României pentru această perioadă de programare - 22,6 miliarde de euro - 9,2 miliarde de euro sunt rezervate proiectelor majore de infrastructură. Dar în România a intrat doar o cincime din această sumă până acum, când ne apropiem de sfârșitul celui de-al cincilea an din cei șapte ai cadrului financiar multianual.
Background
Decizia Comisiei Europene privind modificarea Programului Operațional Infrastructură Mare vine ca urmare a unei cereri transmise în acest sens de România în luna octombrie 2018.
România i-au fost alocate peste 22 de miliarde de euro prin politica de coeziune 2014-2020, din care 9,2 miliarde sunt destinate Programului Operațional Infrastructură Mare.
Comentarii