Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale anunță că a primit din partea Comisiei Europene scrisoarea de conformitate a Programului Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014+.
Parlamentarul european Siegfried Mureșan a redactat un ghid succint care poate fi de ajutor oricărui tânăr
aflat în căutarea unui loc de muncă sau care dorește să înceapă o afacere, dar nu are resurse financiare.
Analiza în premieră a Programului Operațional Regional 2007-2013 printr-o metodă care compară beneficiarii de finanțare cu entități similare care nu au beneficiat de fonduri relevă diferențe pozitive în dezvoltarea orașelor, serviciilor
Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a lansat în consultare publică Ghidul cu condiții generale și o serie de documente model pentru viitorii solicitanți de finanțare prin programul Operațional Regional 2014-2020.
Între acestea, flexibilitate de realocare a fondurilor în proporție de 10%, între priorități diferite din interiorul unui program și prelungirea derulării instrumentelor financiare (precum JEREMIE - n.r) până la finalul anului 2016.
România a primit 29,8 miliarde de euro de la Uniunea Europeană, până la data de 31 martie 2015, potrivit datelor publicate de Ministerul Finanțelor Publice. Totuși, la absorbția fondurilor structurale ne situăm în continuare pe ultimul loc din UE.
Un sistem electronic de management al destinațiilor turistice, acesta este punctul cheie al unui proiect inovativ finanțat prin POS CCE, derulat de SC Tourist Informator SRL și premiat la concursul organizat de EurActiv în luna
Ministerul Fondurilor Europene, prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013 (POSDRU), a lansat astăzi, 28 aprilie 2015, două noi apeluri de proiecte, în valoare totală de 165 milioane euro.
Ghidurile solicitantului pentru POR 2014-2020 vor fi publicate în luna mai/ Instrumente financiare pentru mediul privat: 100 de milioane de euro pentru garantare, 150-200 de milioane de euro pentru subvenționarea dobânzii (declarații Liviu Dragnea).
SPECIAL REPORT: Unul dintre rezultatele cele mai importante ale conferinței a fost promovarea principalelor mecanisme europene de finanțare pe care IMM-urile le au la dispoziție pentru dezvoltarea activităților de profil.
SPECIAL REPORT/ Pentru că nicio discuție despre
fonduri europene nu ar avea sens fără a înțelege cine sunt destinatarii finali,
iată câteva exemple concrete.
SPECIAL REPORT/ Un sistem de vouchere pentru IMM,
implicarea băncilor în asigurarea cofinanțării și în derularea instrumentelor
financiare, precum și implicarea unor companii private ca organisme
intermediare sunt soluții propuse de
Obișnuiți cu stilul său neconvențional, nu trebuie să fie de mirare că președintele argentinian Javier Milei, după o zi intensă plină de întâlniri s-a lăsat dus de val la un post de televiziune din Italia, relatează RAI News.
Uniunea Europeană nu pregătește un „pașaport de carbon” sau alte inițiative prin care să restricționeze libertatea de mișcare a cetățenilor, așa cum s-a vehiculat pe site-uri și publicații din România și din Republica Moldova.
Propaganda pro-Kremlin pe Facebook se manifestă și prin comentarii identice puse de un număr limitat de utilizatori, așa-zișii "troli”, conform global-focus.eu.