Asociația Dăruiește Viață și alte 130 de ONG-uri cer Ministerului fondurilor europene să includă ONG-urile pe lista entităților eligibile pentru accesarea fondurilor europene alocate României prin Programul Operațional Sănătate 2021-2027.

”Organizațiile non-profit contribuie decisiv la schimbarea în fiecare zi a sistemului medical din România, depunând eforturi financiare, organizaționale și umane deosebit de mari pentru dezvoltarea și construirea proiectelor în care milioane de oameni și de companii investesc bani, încredere și nădejde. În România ultimilor 30 de ani nici guvernele care s-au succedat la putere nici autoritățile locale conduse de politicieni din toate formațiunile politice nu au reușit să conceapă și să implementeze un plan coerent, multianual și pluridisciplinar în domeniul sănătății. Unde însă statul român până astăzi a eșuat, oameni dornici de muncă și implicare civică au ieșit din anonimat, și-au suflecat mânecile, și-au pus familiile, carierele și confortul deoparte, s-au organizat în ONG-uri și s-au apucat de treabă”, se arată în apelul trimis de organizațiile non-guvernamentale Ministerului fondurilor europene.

”Considerăm că includerea ONG-urilor în categoria entităților eligibile să acceseze și să gestioneze fondurile europene ce vor fi alocate României prin Programul Operațional Sănătate 2021-2027 ar conduce la o creștere exponențială a proiectelor menite să îmbunătățească sistemul public de sănătate” în mai multe domenii, precum educație medicală, politici de sănătate sau digitalizare în sănătate, explică ONG-urile.