Comisarul european pentru politică regională, Corina Crețu, a aprobat a doua-a fază a proiectului major RO-NET, cu o alocare de 45,7 milioane de euro din Fondul european pentru dezvoltare regională (FEDR).

Început în perioada 2007–2013, proiectul are ca obiectiv extinderea accesului la rețeaua de internet în bandă largă în mediul rural din România, urmărind astfel reducerea decalajului digital din țară.

Peste 400.000 de locuitori, precum și 8.500 de companii și 2.800 de instituții publice din toate regiunile țării (cu excepția regiunii București-Ilfov) vor avea acces la internet în bandă largă mulțumită RO-NET.

În proiect sunt incluse peste 780 de comune.

"Acest proiect demonstrează încă o dată modul în care Fondurile structurale și de investiții europene contribuie la implementarea Pieței unice digitale. Odată cu introducerea internetului în bandă largă în aceste comune, apar atât noi oportunități economice, dar putem vorbi și de îmbunătățirea calității vieții pentru cei care trăiesc în mediul rural", a declarat comisarul Corina Crețu.