Ce se finanțează prin primele contracte din PNRR semnate de Ministerul dezvoltării
Primele șapte contracte din România, finanțate din Planul National de Redresare și Reziliență, în valoare de peste 92 milioane de lei, au fost semnate marți de ministrul dezvoltării, Cseke Attila.
Contractele încheiate între autorități publice locale și Ministerul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației vizează renovarea integrată a clădirilor, iar valoarea totală a acestora este de 92.796.724,19 lei.
„Am invitat la Palatul Victoria reprezentanți ai autorităților din teritoriu să semneze, împreună cu domnul ministru Cseke, finanțarea proiectelor de creștere a eficienței energetice pentru obiective publice locale. Este semnalul susținerii pe care Guvernul României o acordă comunităților locale, aflate cel mai aproape de cetățeni. Avem nevoie de un parteneriat strâns pentru ca resursele europene să ajungă la comunități, la români. Felicit primăriile și consiliile județene care au semnat, azi, șapte proiecte care vor primi finanțare de peste 92 de milioane de lei. Însă, asemenea lor, alte 1.430 de proiecte din toată țara vor avea la dispoziție peste 2,4 miliarde de euro, din PNRR și din surse naționale, pentru reabilitarea blocurilor de locuințe și a școlilor, unităților sanitare și clădirilor publice din toată țara”, a declarat prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă.
Contractele de finanțare semnate astăzi vizează:
- renovarea integrată a corpurilor de clădire C1 și C2 ale Liceului Teoretic ”Mihail Kogălniceanu” din comuna Mihail Kogălniceanu (jud. Constanța) - 15.478.862,07 lei;
- reabilitarea și modernizarea Școlii gimnaziale Băcel din comuna Chichiș (jud. Covasna) - 2.692.694,26 lei;
- reabilitarea, modernizarea și dotarea sediului Primăriei din comuna Bârca (jud. Dolj) - 6.233.394,48 lei;
- renovarea integrată și consolidarea sediului Primăriei din comuna Brebeni (jud. Olt) - 2.676.339,86 lei;
- reabilitarea și eficientizarea termică a clădirii Primăriei din municipiul Fălticeni (jud. Suceava) - 6.784.047,70 lei;
- renovarea integrată a Colegiului Național ”Vasile Alecsandri” Bacău - 29.680.208,66 lei;
- creșterea eficienței energetice a sediului administrativ al Consiliului Județean Satu Mare - 29.251.177,16 lei.
Ministrul dezvoltării, Cseke Attila, a amintit că în perioada 1 aprilie - 30 mai 2022, au fost depuse peste 1.437 de cereri de finanțare, iar fondul total de peste 2 miliarde de euro a fost accesat integral și depășit.
Prin Componenta C5, România beneficiază de fonduri pentru eficientizarea energetică, asigurarea siguranței seismice și la incendiu a 4.333 blocuri de locuințe și clădiri publice. Ministerul asigură și o supracontractare cu 30% a acestor fonduri, în vederea accesării integrale de către România a finanțării europene.
Termenul estimat pentru finalizarea etapei de verificare este 31 iulie 2022.
de ContaBilu' de la UE 07 Iun 2022 21:19