Programul Operațional de Sănătate ar putea deveni funcțional chiar din primul trimestru al anului viitor, iar România ar putea accesa până la 4,5 miliarde de euro, susține ministrul fondurilor europene, Marcel Boloș.

Boloș a explicat la Digi24 spre ce proiecte s-ar putea îndrepta banii de la UE. „Accesarea banilor depinde de beneficiarii noștri, de către unitățile sanitare din România. Ne pregătim împreună cu unitățile sanitare să accesăm cât mai bine și mai eficient în folosul pacienților și în folosul populației beneficiare de servicii de sănătate”, a spus ministrul.

O primă direcție ar fi reactivarea Institutului Cantacuzino și repornirea producției de vaccinuri, dar fonduri vor fi direcționate și către pregătirea cadrelor medicale și construcția spitalelor regionale, a spus Boloș.

„Încercăm să asigurăm fondurile necesare astfel încât vaccinul tetravalent să fie folosit în interesul pacienților noștri. Aceasta va fi o primă direcție de acțiune a cercetării în domeniul medical”, a precizat ministrul.

„Mai avem și alte direcții de acțiune în Programul Operațional de Sănătate care țin de educația cadrelor medicale și utilizarea echipamentelor de către cadrele medicale, iar o componentă importantă este cea legată de infrastructură. Pe lângă cea de spitale regionale avem în vedere și intervențiile care privesc infrastructura spitalelor județene și mai ales a echipamentelor din blocurile operatorii din zonele de imagistică sau cele care sunt din secțiile de terapie intensivă inclusiv cele care privesc unitățile de primiri urgențe”, a detaliat Boloș.

El a precizat că Programul Operațional de Sănătate va fi prezentat în perioada următoare, pentru ca publicul „să vadă care sunt beneficiile pe care România încearcă să le obțină din această alocare, una dintre cele mai mari poate chiar cea mai mare pe care România caută să o obțină într-un domeniu atât de important al sănătății publice și prin care încercam să creștem standardele de calitate”.