Statistica zileiRata absorbției fondurilor UE a ajuns la 36%
România a atras de la UE peste 11 miliarde de euro până în prezent din actuala perioadă de programare (2014-2020), prin Politica de Coeziune și Politica Agricolă Comună.
La cele 11,04 miliarde de euro din Politica de Coeziune și Politica Agricolă Comună se adaugă alte 7,92 miliarde de euro ce reprezintă plăți directe către fermieri, a declarat secretarul de stat în Ministerul Fondurilor Europene, Carmen Moraru, potrivit Agerpres.
Astfel, rata de absorbție a României a ajuns la 36%, la doar trei puncte distanță de media Uniunii Europene, care este de 39%.
„Valoarea totală a liniilor de finanțare deschise a ajuns la 26,43 miliarde euro, ceea ce reprezintă 96,5% din alocarea totală a României în actuala perioadă de programare. 46,75 miliarde euro este valoarea proiectelor depuse pentru aceste linii de finanțare, iar 29,4 miliarde euro este valoarea totală a contractelor de finanțare semnate, rata de contractare ajungând la 105%”, a precizat secretarul de stat în MFE.
Totodată, Moraru a reamintit că, pentru actuala perioadă de programare (2014-2020), România a dispus de o alocare de 22,4 miliarde euro prin Politica de Coeziune.
În ceea ce privește viitoarea perioadă de programare, 2021-2027, conform propunerii Comisiei, România ar urma să beneficieze de aproximativ 30,6 miliarde de euro.
Comentarii