Ministrul fondurilor europene, Rovana Plumb, a semnat luni contractul de finanțare pentru proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Timiș, împreună cu Ilie Vlaicu, director general al AQUATIM SA.

„Cu o valoare de 179.999.699 euro, acesta este cel mai amplu proiect finanțat din fonduri europene în județul Timiș”, a anunțat ministerul.

Finanțarea este asigurată dn Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) și va facilita accesul la apă potabilă pentru aproape 380.000 de locuitori, a spus ministrul Rovana Plumb.

Ea a adpugat că Timiș este unul dintre județele de top în privința absorbției fondurilor europene. „Aceste investiții se regăsesc în infrastructura de apă și canalizare, în educație și sănătate sau capital uman”, a spus Rovana Plumb.

Proiectul se va desfășura în aproape 50 de localități din județul Timiș și presupune reabilitarea și extinderea rețelei de alimentare cu apă potabilă, dar și construcția de noi rețele de canalizare și stații de epurare, precum și reabilitarea rețelelor existente.

Prin acest proiect, autoritățile locale vor asigura, totodată, conformarea cu prevederile Directivei 98/83/CE în ceea ce privește calitatea apei prin extinderea/reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă în localitățile din județ, precum și conformarea cu prevederile Directivei 91/271/CEE prin îmbunătățirea colectării și epurării apelor uzate din aglomerările mai mari de 2.000 locuitori echivalenți, informează MInisterul Fondurilor Europene.