Suma va fi folosită pentru dotarea spitalului Municipal de Urgență Timișoara cu echipamente, dispozitive sau aparatură medicală dedicată combaterii pandemiei.

Reprezentanții AM POIM au semnat contractul de finanțare pentru proiectul ”Creșterea capacității de reacție a Spitalului Clinic Municipal de Urgență Timișoara la criza de sănătate publică cauzată de răspândirea virusului SARS-CoV-2” pentru a dota spitalul cu echipamente, dispozitive sau aparatură medicală dedicată combaterii pandemiei. Banii vor fi folosiți în achiziția de echipamente medicale și de protecție, ce vor fi utilizate atât pentru prevenirea infectării, cât și în tratarea pacienților infectați cu virusul SARS-CoV-2.

Totodată, Ministerul fondurilor europene, prin Autoritatea de Management Programul Operațional Infrastructură Mare (AM POIM), anunță procesarea a 26 cereri ale beneficiarilor în săptămâna 17-21 august, cu o valoare totală de 29 milioane lei, astfel: 2 cereri de prefinanțare, cu o valoare de 626.000 lei, 6 cereri de plată, cu o valoare de 6,68 milioane lei și 18 cereri de rambursare, cu valoarea de 22,7 milioane lei.

Tot în această perioadă a fost transmisă la Autoritatea de Certificare, din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, o declarație de cheltuieli pentru rambursarea a 28,3 milioane lei.