Cseke Attila, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, a semnat 27 de noi contracte de finanțare, în valoare eligibilă totală de 205.621.276,56 de lei, pentru două unități administrativ-teritoriale și 25 de IMM.

Județul Harghita, pentru înființarea unui incubator de afaceri sectorial în orașul Cristuru Secuiesc, va primi 6.502.323,50 lei, iar municipiul Piatra Neamț va primi 7.491.078,73 lei pentru investiții in infrastructura educațională gimnazială din cadrul Școlii Gimnaziale nr. 8.

25 de proiecte au ca principal obiectiv dezvoltarea mediului de afaceri, prin achiziționarea unor produse și echipamente moderne, consolidarea poziției în piață și extinderea activității unor firme.

Toate proiectele primesc finanțare din Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020, derulat de Ministerul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației.