Construcția spitalului regional din Craiova este parțial finanțată din fonduri europene.

Contractul de finanțare din fonduri europene a Spitalului Regional de Urgență Craiova a fost semnat joi, la Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, în prezența viceprim-ministrului Raluca Turcan, a ministrului sănătății, Nelu Tătaru, și a ministrului dezvoltării, Ion Ștefan.

Valoarea totală a investiției este de peste 2,85 miliarde de lei, a anunțat Guvernul.

Spitalul Regional de Urgență Craiova va fi construit în Craiova-Ghercești, iar durata de implementare a proiectului este de 104 luni. Spitalul va cuprinde un complex de construcții cu 7 nivele, pe o suprafață totală construită de aproximativ 165.296 metri pătrați. Spitalul va fi dotat cu heliport și cu 1.195 locuri de parcare.

Spitalul Regional de Urgență Craiova va avea un număr total de 807 paturi, 19 săli de operație și va fi construit în jurul unui concept organizațional de specialități medicale grupate în 7 centre, printre care și un centru de tratament pentru cancer destinat pacienților din regiunea sud-vest, cu toate dotările necesare, dar și un centru combinat pentru mamă și copil, cu 100 de paturi pentru adulți și copii, într-o clădire cu intrare separată.

„În doar câteva luni, am reușit să deblocăm cel mai amplu proiect din domeniul sănătății, cu finanțare europeană: construirea spitalelor regionale. Contractul semnat astăzi este cel mai important pas pentru realizarea Spitalului Regional de la Craiova, proiect care se lasă așteptat de mai bine de opt ani”, a declarat vicepremierul Raluca Turcan.

„Unul dintre obiectivele acestui Guvern este consolidarea și modernizarea infrastructurii spitalicești din țară, folosind fondurile puse la dispoziție de Comisia Europeană. Am început cu cele trei spitale regionale, dar investițiile masive în spitale vor continua, mai ales că, din exercițiul financiar următor, vom avea pentru prima dată un Program Operațional de Sănătate cu o alocare de 4,5 miliarde de euro”, a amintit Raluca Turcan. 

Anunțul de participare pentru achiziția de servicii de proiectare pentru elaborarea proiectului tehnic necesar execuției lucrărilor aferente proiectului „Construirea Spitalului Regional de Urgență Craiova” și pentru servicii de asistență tehnică a fost publicat joi în sistemul electronic de licitații, a mai anunțat guvernul.