Tematicile proiectelor de cercetare teritoriala
Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Locuintelor, in calitate de Autoritate Nationala a Programului ESPON 2013 in Romania, a anuntat lansarea, miercuri, 20 august 2008, a celei de-a doua runde de solicitari de propuneri de proiecte pentru finantare in cadrul programului. Termenul limita pentru depunerea propunerilor de proiecte este 15 octombrie 2008.
Apelul a fost lansat de catre Autoritatea de Management a Programului, respectiv Ministerul Internelor si Amenajarii Teritoriului din Luxemburg. In cadrul acestei runde au fost lansate solicitari de propuneri de proiecte cu urmatoarele tematici:
Prioritatea 1
Cercetare aplicata cu tematica: Schimbari climatice si efecte teritoriale asupra regiunilor si economiilor locale (relansare) - 1.000.000 euro
Prioritatea 2
Analize focalizate pe 8 teme propuse de utilizatori in prima etapa: 1.850.000 euro
1. Economiile de aglomerare in Europa; 200.000
2. Dezvoltarea insulelor – insulele europene si politica de coeziune; 250.000 euro
3. Regiuni metropolitane policentrice trans-frontaliere; 250.000 euro
4. Succesul economiei regiunilor de convergenta; 200.000 euro
5. Potentialul regiunilor rurale; 210.000 euro
6. Scenarii spatiale: noi instrumente pentru teritoriile locale-regionale; 180.000 euro
7. Metode de sprijin transnational pentru cooperarea europeana; 150.000 euro
8. Diversitate teritoriala. 210.000 euro
Prioritatea 3
Instrumente si platforme stiintifice, avand urmatoarea tema: indicatori si indici teritoriali (Prima faza)-100.000 euro
In urma procesului de selectie, va fi finantata o singura propunere pentru fiecare tematica in parte. Avand in vedere faptul ca, in cazul statelor Lituania, Slovacia si Belgia (Flandra) nu a fost finalizat procesul de incheiere a Acordului de implementare, exista riscul ca proiectele care includ parteneri din aceste state sa fie considerate neeligibile.
Proiectele ESPON 2013 sunt formulate in cadrul unor parteneriate transnationale - Grupuri Transnationale de Proiect (GTP), formate din organisme provenite din minimum trei state participante la program. Potentialii beneficiari de finantare ESPON 2013 sunt: organismele publice sau de drept public (universitati/institutii de invatamant superior si institutii de cercetare din domeniul dezvoltarii teritoriale).
Pentru a veni in sprijinul identificarii de parteneri in proiecte si al constituirii GTP, Unitatea de coordonare a Programului din Luxemburg invita potentialii beneficiari ai Programului ESPON 2013 sa completeze un formular prin care sa furnizeze o serie de informatii generale (tara, numele institutiei, statutul juridic al institutiei, persoana de contact, etc.), aceste informatii urmand a fi centralizate si postate pe site-ul Programul ESPON 2013.
Mai multe informatii sunt disponibile la www.espon.eu. Puteti transmite eventualele dumneavoastra intrebari cu privire la procedura de aplicare sau la continutul propunerii de proiect la Unitatea de Coordonare a Programului din Luxemburg la adresele de email: procedures@espon.eu (pentru procedura de aplicare) si content@espon.eu (pentru continutul formularului) sau Autoritatii Nationale a Programului ESPON in Romania - espon2013@mdlpl.ro.
Comentarii