Fondul European de Investiții (FEI) și grupul financiar UniCredit au semnat contractul de garanții InnovFin, ce vor fi acordate IMM pentru a dinamiza accesul la finanțare pentru firmele inovatoare mici, mijlocii și cu capitalizare medie din 8 țări.

Această tranzacție beneficiază de sprijin din partea Orizont 2020, programul-cadru pentru cercetare și inovare al UE, și din partea Fondului european pentru investiții strategice (FEIS), pilonul central al Planului de Investiții pentru Europa, informează Comisia Europeană.

UniCredit, prin subsidiarele sale, va oferi astfel o finanțare suplimentară de 160 de milioane de euro companiilor inovatoare din România, Bulgaria, Ungaria, Bosnia și Herțegovina, Croația, Republica Cehă, Slovacia, și Serbia.

Băncile din Bosnia și Herțegovina și Serbia vor beneficia de sprijinul unei garanții oferite de FEI și sprijinită prin Orizont 2020, în timp ce contractele de garanție cu băncile grupului UniCredit din România, Bulgaria, Croația, Republica Cehă, Slovacia și Ungaria vor avea la bază sprijinul Planului de Investiții pentru Europa.

„România a alocat 100 de milioane de euro pentru inițiativa pentru IMM-uri. Se estimează că efectul de pârghie al investițiilor private în împrumuturi pentru IMM-uri va crește de patru ori valoarea investițiilor prin această inițiativă, sub formă de garanții neplafonate pentru aproximativ 400 milioane de euro sau mai mult. Finanțarea UE reprezintă o sursă principală de investiții publice și România a beneficiat în mod clar: reducerea efectelor crizei financiare și economice, crearea de noi locuri de muncă, sprijin pentru cercetare și inovare, precum și reabilitarea infrastructurilor", a declarat comisarul european pentru politică regională, Corina Crețu.

Directorul executiv al FEI, Pier Luigi Gilibert, a spus că „acest acord (...) va fi de mare ajutor pentru țările din regiunea Balcanilor Occidentali și din Europa de est, în sprijinirea activității de inovare și antreprenoriat”.

Reprezentanții UniCredit și-au afirmat angajamentul pentru sprijinirea întreprinderilor mici și mijlocii din Europa Centrală și de Est (CEE). „Datorită noii facilitați de garantare și rețelei noastre extinse, putem sprijini mai intens dezvoltarea IMM-urilor inovatoare din diferite țări unde clienții noștri vor avea acces mai facil la finanțare și vor beneficia de costuri ale creditului mai bune”, a spus Carlo Vivaldi, șeful Diviziei CEE a UniCredit.

Tranzacția dintre UniCredit și FEI reflectă angajamentul UE de a lansa rapid inițiative concrete care au ca țintă accelerarea tranzacțiilor de finanțare și garantare capabile să impulsioneze crearea de locuri de muncă și creșterea economică în UE, se arată în comnicatul Comisiei.