Aproximativ 66,5 milioane de euro din Fondul de coeziune vor fi investite în două mari proiecte de infrastructură a apei în România.

Cofinanțarea pentru faza a doua a proiectelor este asigurată prin acest Fond, în cadrul actualei perioade de programare (2014-2020), a anunțat marți Comisia Europeană.

Astfel, în județul Mehedinți, 39 de milioane de euro vor fi investite în faza a doua a proiectului "Extinderea și modernizarea sistemului de apă și canalizare", pentru a putea fi finalizate lucrările la sistemele de distribuție și tratare a apei, cu accent pe reabilitarea a 7 izvoare de apă potabilă, construirea a 8 rezervoare de depozitare și modernizarea rețelei de apă potabilă și canalizare în lungime de peste 200 de km.

Proiectul urmează să fie finalizat până la sfârșitul anului 2019, asigurându-se astfel servicii publice de apă și canalizare de calitate pentru aproximativ 140.000 de locuitori din județ.

În județul Arad, aproximativ 27,5 milioane de euro sunt destinate fazei a doua a proiectului "Extinderea și modernizarea sistemului de apă și canalizare", în cadrul căruia sunt prevăzute, între altele, lucrări pentru prelungirea rețelei de distribuție a apei și modernizarea a 6 uzine de tratare a apelor reziduale, în beneficiul a aproximativ 253.000 de locuitori.

Demarate în exercițiul bugetar 2007-2013, ambele proiecte au beneficiat până acum de cofinanțare, prin Fondul de coeziune, de 76,2 milioane de euro - sistemul de apă din județul Arad - și, respectiv, 10,6 milioane de euro - sistemul de apă din județul Mehedinți.

"Fiecare euro investit în statele membre, prin politica de coeziune, contează; iar aceste două proiecte reprezintă un nou exemplu concret al unei Europe căreia îi pasă de bunăstarea cetățenilor ei. Sper ca lucrările să fie finalizate în termenele prevăzute, pentru că astfel de investiții cofinanțate cu bani europeni  vizează atât îmbunătățirea condițiilor de viață a multor români, cât și protejarea mediului înconjurător", a declarat comisarul european pentru Politici Regionale, Corina Crețu.