UPDATECandidați la prezidențiale și fanii „fake" din online; Poliția a deschis dosar
Ministrul Digitalizării, Bogdan Ivan, a precizat joi că, în urma unor sesizări trimise către Meta și TikTok, s-a primit un raport care arată că în România există zeci de conturi de socializare care încearcă să "obțină conținut ilegitim".
UPDATE
Candidatul independent la alegerile prezidențiale Mircea Geoană a declarat, joi, că în România nu există ferme de troli, iar el nu folosește în campania sa electorală o astfel de metodă sau conturi false, potrivit Agerpres.
"M-am uitat și eu la declarația domnului ministru al Digitalizării. Evident că încearcă să găsească un răspuns ca să-l acopere pe șeful său ierarhic, prim-ministrul Marcel Ciolacu. Nu există ferme de troli în România, este clar. Eu nu folosesc așa ceva, este clar. Nu folosesc, ca și PSD-ul. Domnul ministru Gruia a spus că PSD-ul nu folosește conturi false. Vreau să vă confirm că nici campania mea nu folosește conturi false", a afirmat Geoană, după o întâlnire cu primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, la sediul său de campanie.
Potrivit lui Geoană, premierul face un abuz în serviciu. "Într-un fel, autoritățile încearcă să-și facă datoria la impulsul direct sau la ordinul prim-ministrului. Am spus, este un abuz în serviciu pe care premierul îl face. Își obligă miniștrii să găsească ceva doar ca să îi dea dreptate la o acuză pe care a făcut-o - fermă de troli într-un etaj la București", a susținut el.
Investigațiile trebuiau făcute la timp și nu la stimulul unui candidat la Președinție, a subliniat Mircea Geoană.
+++
Acest conținut ar fi în favoarea unui "anumit candidat la alegerile prezidențiale și parlamentare".
"În momentul de față toate aceste conturi au fost blocate, au fost indentificate aceste rețele în integralitate și au fost blocate. Vorbim în cazul fiecărui avatar de cont de alte zeci sau sute de conturi aflate în spatele acelui cont.
Citește și: Trolii lui Mircea Geoană
Ministrul Ivan a mai precizat că, în momentul de față investigația continuă la nivelul Meta, urmând ca joi să transmită mai departe către instituțiile abilitate să intervină, să solicite IP-uri și să identifice și să le destructureze.
Ivan a ținut să puncteze că ceea ce a făcut premierul Marcel Ciolacu, și anume să aducă în discuție în spațiul public această problemă "e un semnal foarte puternic care s-a confirmat și care a dus la destructurarea mai multor astfel de rețele care nu respectă legislația în vigoare și standardele aplicate tuturor platformelor de socializare”.
Citește și: ANCOM, sesizat în legătură cu acuzațiile privind fermele de troli din online
Întrebat care sunt instituțiile abilitate să cerceteze aceste lucruri și ce vor face concret, ministrul de resort a răspuns că "o parte din ceea ce au reușit să identifice cei de la Meta sunt inclusiv de competența Parchetului" și urmează să se stabilească la nivelul fiecărei instituții care sunt pașii.
Bogdan Ivan a spus că în prezent toate dispozitivele pe care s-au rulat respectivele programe sunt blocate, iar încercările de a crea alte conturi false se vor bloca în "ore, maxim câteva zile".
Fără a numi care candidați s-au folosit de aceste metode pentru a se promova, ministrul Digitalizării nu a vrut să-i numească, afirmând doar că "au fost mai mulți candidați".
"Plângerile pe care le-am primit noi au vizat toți candidații pentru a fi verificați, dar în momentul de față nu toți candidații au folosit aceste... nu mi s-au transmis informații legate de un anumit candidat sau de alt candidat”, a completat Bogdan Ivan, care a spus că "echipa de campanie a domnului Ciolacu nu folosește astfel de tehnici".
La insistențele presei despre cum știe el sigur că Marcel Ciolacu nu a folosit astfel de metode, Ivan a răspuns: "Pentru că am discutat cu colegii mei".
Întrebat ce acțiuni întreprindeau aceste pagini și ce au făcut concret "legitim", Bogdan Ivan a spus: ”Prima dată fac referire la conținut inautentic. Foloseau nume fictive, care nu există, promovau anumiți candidați, promovau hate speech (discurs al urii - n.trad.) împotriva altor candidați și promovau un conținut inautentic care era creat inclusiv cu instrumente de inteligență artificială și este competență autorităților să stabilească granița dintre conținut ilegitim, inautentic și conținut ilegal. Vorbim despre o acțiune care, în funcție de gravitatea situației, poate fi încadrată în sancțiune pur electorală sau chiar în zona de infracțiune, dar asta vor stabili autoritățile competente, nu stabilim noi lucrul ăsta la Ministerul Cercetării și Digitalizării”.
Inspectoratul General al Poliției Române intervine în scandal
Poliția Română a transmis că s-a sesizat din oficiu și a întocmit un dosar penal cu privire la posibile infracțiuni de constituirea unui grup infracțional organizat, acces ilegal la un sistem informatic, înșelăciune și comunicarea de informații false.
Comentarii