Code for Romania a lansat o aplicație prin care persoanele instituționalizate pot raporta abuzurile
Code for Romania a dezvoltat aplicația mobilă Ceasul bun, destinată persoanelor cu dizabilități intelectuale și/sau psihosociale - închise în centre rezidențiale de asistență socială, unități medico-sociale și secții sau spitale de psihiatrie.
Aplicația a fost dezvoltată în cadrul proiectului "AdaptJust - justiție accesibilă persoanelor cu dizabilități", implementat de Centrul de Resurse Juridice, organizație neguvernamentală de drepturile omului, în parteneriat cu Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Code for Romania va asigura mentenanța și dezvoltarea continuă a aplicației care poate fi deja descărcată gratuit de oricine din AppStore sau PlayStore.
Ceasul Bun este prima soluție digitală care le va permite persoanelor cu dizabilități instituționalizate să se apere și să reclame abuzurile pe care le trăiesc. Este o soluție care educă, expune și denunță comportamentul abuziv și exploatator.
Conform CRJ, la nivel național există 50,000 de persoane instituționalizate care fie nu au posibilitatea de a contacta sistemul de justiție în cazul în care trăiesc abuzuri, fie acesta este limitat. În Ilfov, 100 de persoane nu persoane nu au putut sesiza autoritățile și din cauza lipsei accesului la mijloace de petiționare. Ultimele luni sunt o dovadă a necesității unui instrument de raportare accesibil persoanelor cu dizabilități intelectuale și/sau psihosociale private de libertate în servicii sociale și medicale, publice și private.
Tehnologia vine în sprijinul drepturilor omului
"Suntem mândri să anunțăm lansarea aplicației Ceasul Bun, dezvoltată cu implicare și responsabilitate socială. Cu fiecare linie de cod și fiecare funcționalitate implementată, ne-am concentrat asupra unui obiectiv clar: să oferim putere și voce unora dintre cele mai vulnerabile persoane dintre noi, cele instituționalizate. Ceasul Bun este o dovadă a potențialului inepuizabil al tehnologiei în sprijinul drepturilor omului. Suntem recunoscători pentru sprijinul și implicarea comunității și a în această călătorie și suntem convinși că împreună vom face o diferență semnificativă în viețile celor care au nevoie de ajutor. Astăzi marcăm nu doar lansarea unei aplicații, ci și începutul unei noi etape în lupta pentru drepturile omului și justiție socială în România.", a declarat Olivia Vereha, VP of product Code for Romania.
Caracteristicile inovatoare ale aplicației sunt oferite de UX design-ul acesteia care a fost dezvoltat având în minte informațiile primite de la beneficiarii direcți, adesea persoane cu diferite tipuri de dizabilități și grade de educație. Nevoile acestor persoane au fost cercetate în cadrul laboratorului Civic Labs și pot fi regăsite în Raportul Șanse Egale pentru Persoanele cu Dizabilități.
Aplicația Ceasul Bun depășește limitele accesibilității standard, deoarece este concepută cu atenție pentru a lua în considerare nuanțele și nevoile specifice ale interacțiunii digitale pentru o gamă largă de dizabilități.
Totodată, soluția digitală are integrate funcții precum speech-to-text (care transformă vocea utilizatorului în text), screenreading (citirea ecranului pentru persoanele cu deficiențe de vedere), iar acțiunile și ecranele aplicației sunt dezvoltate astfel încât să fie evitați factorii declanșatori, un detaliu esențial pentru persoanele cu epilepsie de exemplu.
Aplicația Ceasul Bun permite ca utilizatorul să înregistreze o plângere în nume propriu sau în numele altei persoane.
Opțiunile pe care utilizatorul le va avea la îndemână sunt următoarele: mi-a făcut cineva rău (am fost bătut, abuzat sexual, pedepsit, închis sau altceva), vreau să mă mut (vreau să fiu mutat într-un alt centru sau spital), vreau la judecător (vreau să ies de sub interdicție). Fiecare dintre aceste trei opțiuni conduce utilizatorul către instituțiile recomandate pentru trimiterea sesizării.
"Aplicația este foarte bună pentru ca începi sa prinzi curaj, chiar dacă te afli intr-o instituție. Nu știu cum se va înțelege directorul cu autoritățile, în rest aplicația e foarte ușor de înțeles. Recomand tuturor persoanelor cu dizabilități care locuiesc în instituții sa o folosească cu succes." Elisabeta Moldovan, autoreprezentant, co-președinte CevaDeSpus.
Ceasul Bun include și o zonă de resurse educative unde pot fi găsite informații detaliate despre diferite tipuri de abuzuri, cât și numere de apelare rapidă în caz de urgență.
Comentarii