Pe măsură ce elevii se întorc pentru un nou an școlar, inteligența artificială începe să pătrundă și ea în sălile de clase.

În cel puțin o școală privată din Londra, un grup pilot va începe să studieze materiile de bază pentru examenele GCSE (din sistemul de învățământ britanic - n.r.), în săli de clasă „fără profesori”, folosind sisteme bazate pe IA, sub supravegherea „antrenorilor de învățare”. Cu toate acestea, tehnologia nu este primită cu entuziasm de toată lumea. În Coreea de Sud, un plan de a introduce manuale digitale bazate pe IA în școli din 2025 a provocat o reacție negativă din partea profesorilor și părinților sceptici, potrivit Financial Times.

La fel ca în alte domenii, IA nu va înlocui profesorii prea curând și nici nu ar trebui să o facă. Cercetările sugerează că cea mai bună învățare este una socială, implicând interacțiunea între profesori și elevi, dar și între elevi. Acesta este unul dintre motivele pentru care cursuri web cu acces deschis și participare largă nu au îndeplinit așteptările generate la lansarea lor în anii 2010.

De asemenea, este puțin probabil ca IA să înlocuiască vreodată judecata, motivația, ghidarea și îngrijirea pe care un profesor le poate oferi. Însă, deoarece elevii vor ocupa locuri de muncă unde se utilizaează IA, școlile trebuie să îi pregătească pentru a naviga în această lume, iar IA are potențialul de a împuternici profesorii — oferindu-le mai mult timp pentru a face ceea ce fac cel mai bine.

Tehnologia poate, de exemplu, să ajute la sarcinile consumatoare de timp, uneori neplătite, pe care profesorii le fac în afara sălii de clasă. Companiile de tehnologie educațională lansează deja produse folosind IA generativă pentru a ajuta profesorii să pregătească planuri de lecții, prezentări și sarcini pentru elevi, deși, la fel ca în alte domenii, aceste produse trebuie monitorizate pentru „halucinații” și prejudecăți. Se lansează și sisteme tot mai sofisticate ce pot corecta teste și teme, oferind chiar și feedback asupra lucrărilor scrise.

Tehnologiile educaționale dezvoltă, de asemenea, tutori alimentați de IA care pot permite acordarea unei atenții mai individualizate elevilor, urmărindu-le progresul și înțelegerea și oferindu-le sprijin personalizat. Tabletele digitale din Coreea de Sud, de exemplu, sunt prezentate ca fiind personalizabile, astfel încât atât elevii rapizi, cât și cei mai lenți să fie evaluați de software și să primească sarcini specifice, generate de IA. Cu toate acestea, profesorii trebuie să supravegheze progresul elevilor și să completeze sesiunile de învățare online cu discuții în clasă și activități comune.

O provocare pentru profesori este să se asigure că elevii nu își externalizează complet învățarea către IA și că nu o folosesc pentru a scrie eseuri și răspunsuri la matematică. Unele școli extind conceptul de „învățare inversată” și se îndepărtează de cerința ca elevii să producă lucrări scrise acasă, unde IA este ușor de utilizat. Teme pentru acasă sunt folosite în schimb pentru a studia materialele de învățare — posibil asistate de IA — iar timpul în clasă pentru a aprofunda și testa înțelegerea elevilor prin discuții, rezolvarea de probleme și unele lucrări scrise supravegheate.

Instrumentele asistate de IA pot face învățarea mai eficientă. Ele pot, de asemenea, să permită predarea materiilor într-un mod mai creativ. Elevii pot avea conversații cu avatare în limbi străine, pot vizita Stația Spațială Internațională folosind căști de realitate virtuală sau pot crea artă.

De fapt, apariția IA nu doar în educație, ci în întreaga piață a muncii, va impune o regândire a ceea ce școlile predau și a modului în care predau. Accesul instantaneu la informație oferit de tehnologie ar trebui să faciliteze o schimbare de la memorarea mecanică la dezvoltarea abilității elevilor de a aplica cunoștințele și competențele lor.

Prin creșterea productivității profesorilor, educația asistată de IA oferă posibilitatea de a compensa lipsa de personal calificat, în special în regiunile și țările mai sărace. Însă, pentru a valorifica pe deplin beneficiile acestei tehnologii - fără a submina standardele educaționale existente - profesorii, școlile și guvernele vor trebui și ele să se adapteze.