Semi-conductori: Țările UE încheie un acord pentru a-și dezvolta producția proprie

Obiectivul "Chips Act" este de a reduce dependența în acest sector a Bătrânului Continent față de Asia, notează Le Figaro.
Parlamentul European și țările membre ale Uniunii Europene au ajuns marți la un acord pe un text care urmărește să dezvolte industria semiconductorilor pentru a-și reduce dependența față de Asia în acest sector strategic.
"Europa își ia destinul în propriile mâini", s-a felicitat comisarul european pentru piața internă, Thierry Breton, salutând acest acord privind "Chips Act".
"Deținând semiconductorii cei mai avansați, UE va deveni o putere industrială pe piețele viitorului", a adăugat el.
Obiectivul afișat este de a atinge 20% din piața mondială în 2030, adică de două ori mai mult decât astăzi, mobilizând 43 de miliarde de euro investiții publice și private pentru această industrie. Uniunea Europeană, aflată în fruntea cercetării privind cipurile, a văzut cota ei de piață scăzând în ultimele decenii.
Penuria de semiconductori, care a frânat industria auto, a provocat un electroșoc. Tensiunile geopolitice din jurul Chinei, ca și pandemia, au determinat conștientizarea necesității de a produce în Europa aceste componente indispensabile importate mai ales din Taiwan și Coreea, și au convins Comisia să flexibilizeze încadrarea strictă a ajutoarelor de stat și să-și asume o politică industrială intervenționistă pe un continent tradițional foarte deschis concurenței mondiale.
Aceste componente sunt de neocolit în multe obiecte ale vieții cotidiene, precum telefoanele mobile, dar și în centre de stocare de date, în inima economiei digitale în plin boom.
Sursa: RADOR
Comentarii