Românii au căutat pe Google detalii despre noul premier, astfel că întrebarea „Cine este Dacian Cioloș” a fost a doua cea mai pusă în 2015 după „Cine este Dumnezeu”. Personalitatea anului rămâne, incontestabil, Simona Halep.

Pe fondul performanțelor din 2015, Simona Halep a fost și în acest an cea mai căutată personalitate pe Google, potrivit topurilor anunțate miercuri de motorul de căutare.

Jocul Pixwords este primul în topul popularității în 2015, iar cel mai căutate evenimente au fost, ca și în anii precedenți, bacalaureatul și titularizarea.

Momentele tragice, precum incendiul din clubul Colectiv și atentatul din redacția publicației franceze Charlie Hebdo, au fost de asemenea în topul căutărilor pe Google.

Ascensiunea Simonei Halep se observă în topul căutărilor de evenimente sportive – unde sunt cinci turnee de tenis pe primele cinci poziții – astfel că tenisul a surclasat fotbalul.

„Topurile căutărilor anului prezintă o imagine de ansamblu a ceea ce au căutat oamenii pe internet în 2015, oferind o perspectivă asupra celor mai importante evenimente și trenduri ale anului, pe baza căutărilor realizate pe Google din România”, a spus compania într-un comunicat.