De-a lungul timpului, Miluță Flueraș a lucrat cu artiști și trupe de renume din țară și din străinătate (AC/DC, Metallica, My Dying Bride, Gun’s and Roses, Sting, Ozzy Osbourne etc.), s-a jucat cu filmarea video, realizând clipul piesei Endless și documentarul Insight. An eye on Bucharest's Art Galleries (dedicat galeriillor de artă contemporană din București) și s-a implicat în proiecte fotografice precum MUZAHOLIC sau 2ndcurtain.com. Pe 30 octombrie 2015 a supraviețuit în incendiul din Clubul Colectiv. După două luni de convalescență și-a reluat activitatea iar în prezent este fotograful oficial al musicalului My Fair Lady, a participat la Cluj, în cadrul PhotoRomania Festival, cu expoziția Taking my time to pay an homage iar lentila lui a ajuns luna trecută și în Amsterdam, datorită premiului oferit de experimentalist.ro. Dacă vreți să-l întâlniți la lucru, va fi nelipsit vara aceasta de la Revolution Festival Timișoara, BlajaLive Festival, Jazz in the Park, Electric Castle, ARTmania Festival, Untold, Rockstadt Extreme Fest sau DBE - The 7th Gate. 

 Avishai Cohen, Sala Radio, 25 aprilie 2013. Sursă foto: miluta.ro

Ce visai când erai mic? Ce îți doreai să devii?

Când eram mic îmi doream să devin cu totul altceva decât sunt acum, adică îmi doream să devin chimist. Am făcut ceva în acest sens iar din clasa a IV-a am început să studiez chimia. Îmi făcusem un laborator acasă, apoi am dat la liceul de chimie industrială și am fost și olimpic la chimie industrială. Mai târziu am intrat fără examen la Politehnică, tot la chimie, doar că a trebuit să mă reprofilez între timp și am abandonat studiile. M-am apucat de geodezie, ceea ce profesez acum mai mult, pe lângă fotografie. 

Cum se împacă cartografia cu fotografia?

Am noroc că am un program normal (8:00-16:00) iar în rest îmi rămâne destul timp pentru fotografie, mai ales că, de regulă, evenimentele sunt pe seara și în weekend așa că nu sunt foarte multe contradicții în acest sens. 

De ce fotografia de concert? Ce reprezintă pentru tine?

Fac fotografie de concert din 2008. Am ales-o pentru că, în primul rând, iubesc muzica și, înainte de a fi fotograf de concert am fost simplu spectator la multe concerte și practic, m-au fascinat destul de mult oamenii aceia de dincolo de gard care fotografiau și îmi spuneam că aș putea face și eu asta și poate, în anumite situații, aș putea să o fac chiar mai bine. Asta m-a determinat să încerc să îmi construiesc un nume și să ajung să fotografiez concerte din ce în ce mai mari.  

 Sursă foto: miluta.ro

Ce este cel mai greu în  meseria de fotograf?

Diferă dificultățile de la o specializare la alta. De exemplu, în cazul fotografiei de concert, pe lângă dificultatea, să zicem primară, de a obține niște imagini deosebite în condiții de presiune destul de mare și de timp limitat, ar fi și faptul că este foarte de greu să fii și plătit. Dificultățile diferă însă în funcție de genul de fotografie pe care îl faci, eu mă pot raporta doar la cea de concert, deși fac și alte genuri precum portret, produs și arhitectură. 

Te declari pe site-ul tău un autodidact. Nu te-a inspirat totuși niciun alt artist? Nu ai avut niciun „profesor” de la care să „furi” meserie?

Am fost autdidact, normal că am fost interesat și am studiat și ce au făcut alți artiși dar nu am încercat să îmi fac un model din cineva anume. Am fotografiat tot timpul cum mi s-a părut mie OK, să fiu eu împăcat cu mine. Normal că apreciez munca multor artiști, din multe zone ale fotografiei, dar nu mi-am constituit niciodată un model iar profesori nici atât. Pe partea de practică am fost întotdeauna autodidact și nu am avut niciodată vreo dificultate sau blocaj, tot timpul am asimilat noi lucruri și am reușit să mă descurc singur.

 Cult of Luna, The Silver Church, aprilie 2013. Sursă foto: miluta.ro

Ești lector de fotografie la ArtKlub. Este greu să predai această meserie?

În momentul de față nu prea mai predau, de vreun an și ceva dar, după trei-patru ani de predat, pot spune că sunt multe provocări pentru că ai de-a face cu oameni care nu sunt la același nivel întotdeauna și trebuie să le captezi atenția și celor care au experiență și vor să afle ceva nou dar și celor care sunt foarte la început, astfel că trebuie să cobori nivelul în așa fel încât și cei din urmă să poată înțelege niște lucruri fundamentale și să aibă o privire de ansamblu. Însă, mie îmi plac provocările și nu cred că se poate plânge cineva de cursurile mele de fotografie care au fost foarte recreative iar foarte mulți dintre cursanții mei mi-au fost prieteni așa că au fost niște momente deosebite.   

Mai sunt tinerii pasionați de artă, de fotografie, de rock, sau rămân un public de nișă?

Depinde de nivelul la care ne raportăm deoarece cuvântul „artă” este destul de interpretabil iar standartele sunt destul de interpretabile la noi. Sigur, nu vorbim de un public de nișă, având în vedere că toată lumea se pricepe astăzi să fotografieze și sunt foarte mulți pasionați. Însă sunt și destui care și câștigă din fotografie sau care trăiesc din asta. În ceea ce privește muzica rock, am observat de-a lungul anilor că este mai mult o nișă la noi, cel puțin cea underground, deoarece foarte mulți care poate că ar aprecia acest gen de muzică nu sunt interesați și nici suficient de deschiși astfel încât să caute și să știe că există foarte multe trupe de acest gen. Drept dovadă, și după ce s-a întâmplat în Colectiv, au apărut foarte mulți oameni care nu auziseră de Goodby to Gravity dar care s-au declarat fani ai formației. 

 Rockstadt Extreme Fest, august 2013. Sursă foto: miluta.ro

 Cum ți se par tinerii? Interacționezi foarte mult cu ei la evenimentele la care participi, cum i-ai descrie în câteva cuvinte?

Ce-i drept, de-a lungul timpului am ajuns să cunosc foarte mulți oameni la concertele la care am participat. Majoritatea sunt niște oameni deosebiți, cu toții au ceva aparte, sunt la un anumit nivel intelectual și, de obicei, vin din zone foarte diferite ca profesie însă sunt uniți prin muzică și apreciază muzica respectivă.

(Sursă foto stânga: miluta.ro, Rockstadt Extreme Fest, august 2013)  

Ce te inspiră?

În primul rând mă inspiră muzica în sine a artistului respectiv. De cele mai multe ori fotografiez artiști pe care îi cunosc, adică mai rar ajung să fotografiez artiști pe care nu i-am ascultat niciodată. Contează foarte mult relația pe care o ai cu muzica artistului. Dacă nu apreciezi și actul artistic în sine, nu doar imaginea, acest lucru se observă în rezultatul final al muncii tale iar dacă ești fan declarat al artistului respectiv, cu atât mai mult te ambiționezi să scoți niște imagini deosebite.  

Cum vezi lumea după Colectiv? Ce s-a schimbat cel mai mult în viața ta?

Este greu de zis deoarece nu am avut o imagine de ansamblu foarte bună a situației, cel puțin în primele zile după ce s-a întâmplat tragedia dar, în rândul oamenilor cunoscuți sau apropiați, pot să spun că i-a afectat foarte mult iar pentru unii nimic nu va mai putea fi la fel ca înainte. La un nivel mult mai mare, unele lucruri nu s-au schimbat foarte mult în sensul că da, se închiseseră cam toate cluburile din Centrul Vechi al capitalei iar acum s-au deschis la loc. În schimb, unde se cântă și sunt concerte s-au mai luat ceva măsuri speciale de siguranță pentru ca aceste locuri să fie OK.  

În ceea ce mă privește, momentan am niște constrângeri din punct de vedere fizic, din pricina accidentului, care nu îmi dau o libertate deplină... De exemplu în perioada aceasta, trebuie să mă feresc de soare puternic și trebuie să am grijă pentru că zonele unde am suferit arsuri sunt destul de delicate la anumiți factori externi însă am început să mă adaptez. De fapt, m-am adaptat încă de la început, când a trebuit să mă obișnuiesc cu ideea și să am mai multă grijă pentru că am tendința de a mă extenua câteodată.  

Remembering Goodby to Gravity. Sursă foto: Facebook Miluță Flueraș

Ai fost internat 42 de zile la Spitalul de Arși. Crezi că dacă ai fi fost transferat în afară te-ai fi recuperat mai rapid sau operațiile ar fi avut mai mult succes?

Nu cred că recuperarea ar fi fost mai rapidă pentru că a fost alegerea mea să rămân aici, puteam să plec însă am avut încredere în medicii de aici, drept dovadă operațiile mele arată foarte bine și se vindecă bine, dar asta ține și de potențialul genetic al fiecăruia. Nu am avut o experiență neplăcută, cu complicații severe, în plus, știam de problema infecțiilor, am avut și eu infecții, dar cred că toți cei care am fost în spital am avut, însă am reușit să trec peste aceste probleme și a fost bine în cazul meu.  

 Krunatura, Izvorul Alb, mai 2014. Sursă foto: miluta.ro

Ce crezi că ne lipsește pentru ca România să devină „o țară ca afară”?

În primul rând, cred că o condiție primară ar fi ca oamenii să devină mult mai responsabili, pornind de la sistemul de stat, unde multe activități sunt tratate cu superficialitate, ca de exemplu protecția muncii sau alte chestiuni ce țin de siguranța oamenilor... Fiecare dintre noi se așteaptă ca schimbarea să vină de la alții, dar trebuie ca mai întâi să începi tu să faci ca lucrurile să funcționeze și să fie OK, ca mai apoi să le ceri și altora, la un nivel mai mare să se schimbe.

Cimitirul Bellu. Sursă foto: miluta.ro

Un sfat pentru cei care vor să aleagă același drum? 

Principalul lucru ar fi să nu renunțe niciodată. Contează foarte mult cât de dedicat ești când faci un lucru. Nu vei obține niciodată o calitate extraordinară a lucrului pe care îl faci, dacă nu investești foarte mult… este o chestiune de investițe, și financiară și timp foarte mult, pentru a atinge un anumit nivel. Aceste lucruri nu trebuie însă să te descurajeze pentru că satisfacțiile sunt pe măsura investițiilor. 

Planetele, septembrie 2015. Sursă foto: miluta.ro