10 ani de închisoare pentru Sorin Ovidiu Vîntu în dosarul delapidării Asociației Salariaților Petrom
Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu a fost din nou condamnat la închisoare într-un al cincilea dosar. Alături de el a fost condamnat și fostul lider de sindicat Liviu Luca. Este vorba despre contopirea cu condamnări primite de cei doi în alte dosare.
Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu a fost condamnat joi de Curtea de Apel București la 10 ani și 2 luni închisoare în dosarul delapidării patrimoniului Asociației Salariaților din cadrul SNP Petrom SA. Liviu Luca a primit 10 ani.
Sentința este definitivă.
Luca și Vântu se află în prezent în închisoare, ei fiind condamnați în iulie 2016 la câte șase ani într-un alt dosar, privind falimentarea frauduloasă a companiei Petromservice.
Sorin Ovidiu Vîntu și Liviu Luca au fost trimiși în judecată de DIICOT în ianuarie 2014 pentru delapidarea patrimoniului Asociației Salariaților din cadrul SNP Petrom SA. În același dosar, au fost deferite justiției alte opt persoane, acuzate că fac parte alături de Vîntu și Luca dintr-o grupare specializată în săvârșirea infracțiunilor de delapidare și spălare de bani.
Potrivit DIICOT, în perioada 2005-2006, Sorin Ovidiu Vîntu, Liviu Luca și Octavian Țurcan au inițiat și constituit un grup infracțional organizat ce a avut ca scop inițial obținerea de fonduri materiale din patrimoniul Asociației Salariaților din SNP Petrom SA, prin delapidarea acesteia, fonduri care în final au fost utilizate chiar în dauna Asociației și implicit a membrilor săi, prin participarea offshore-ului Elbahold LTD (controlat la acel moment de Vîntu și ulterior de Liviu Luca) la majorarea de capital social al SC PSV Company SA (fosta SC Petromservice SA), participațiile (acțiunile) Asociației Salariaților diminuându-se de la 50% la 25%.
Scopul final al grupării a fost dobândirea controlului total în Adunarea Generală a Acționarilor la PSV Company, cu bani din patrimoniul Asociației Salariaților din SNP Petrom SA.
Comentarii