Secretariatul de stat pentru revoluționari, structură subordonată Guvernului, a decis în iunie 2022 să ceară în justiție retragerea certificatului de luptător cu merite deosebite în Revoluție, atribuit fostului președinte Ion Iliescu.

Curtea de Apel București a decis ca primul termen în acest proces să aibă loc pe 24 aprilie, potrivit portal.just.ro.

Decizia Guvernului a fost luată de comisia abilitată din cadrul Secretariatului de stat pentru recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist la data de 31 mai 2022.

Instanța este singura abilitată să decidă retragerea titlului acordat lui Iliescu.

Instituția guvernamentală vrea să îi retragă titlul lui Ion Iliescu pentru că acesta a deținut funcții de conducere în aparatul de stat comunist, în condițiile în care legea 341/2004 nu permite acordarea acestei calități persoanelor cu astfel de funcții.

Ion Iliescu a fost membru al comitetului central al Partidului Comunist Român (PCR) și șef al Uniunii Tineretului Comunist (UTC).