Nu mai puțin de 77 de medici oncologi sunt anchetați de procurorii anticorupție, fiind acuzați de luare de mită după ce au primit recompense de la industria farmaceutică pentru prescrierea pacienților a anumitor medicamente.

Procurorii DNA au început urmărirea penală împotriva unei firme ce are ca obiect de activitate servicii de import, distribuție și promovare a produselor farmaceutice, pentru comiterea a 77 de infracțiunii de dare de mită. De asemenea, patru reprezentanți cu funcții de conducere în societatea respectivă sunt cercetați pentru dare de mită.

Pentru infracțiunea de luare de mită sunt cercetați 77 de medici specialiști oncologi.

Este vorba despre „recompense” ale firmei pentru medicii care prescriau pacienților anumite medicamente, comercializate de această companie.

„În contextul în care concurența pe piața farmaceutică era puternică, a apărut necesitatea unor măsuri de natură să determine medicii să prescrie sau să îndrume pacienții spre medicamentele din sfera oncologiei distribuite de compania respectivă, cu depășirea limitelor permise de legea în domeniu.

În consecință, în anul 2012, sub pretextul finanțării participării unor medici oncologi la un congres internațional, după o serie de discuții, persoane cu putere de decizie în cadrul societății comerciale au hotărât organizarea unei vacanțe în India pentru medici oncologi, urmând să suporte toate cheltuielile cu transport, cazare, masă și excursii pentru medici, iar în unele cazuri, și pentru membri din familiile medicilor în cauză. Oferirea acestei vacanțe avea ca scop stimularea ilicită a medicilor pentru a prescrie sau recomanda medicamentele distribuite de societatea comercială respectivă, cu încălcarea limitelor permise de Legea nr. 95/2006”, precizează DNA.

Prin intermediul reprezentanților medicali, cei patru suspecți din conducerea firmei, cărora DNA nu le-au făcut publice numele, au transmis mai multor medici oncologi invitația de participare la al 3-lea Congres asiatic de cancer de sân, care urma să aibă loc în Bangalore, India, în perioada 3-4 martie 2012.

„În final, 77 de medici au acceptat invitația, unii dintre aceștia fiind însoțiți de alți membri ai familiei”, detaliază procurorii.

O companie de turism a încasat peste 520.000 de euro pentru transportul și cazarea medicilor.

Procurorii spun că suma reprezentând mită este de 416.864,1 euro și explică:

„Pentru acoperirea mitei acordate în acest mod, au fost întocmite 77 de contracte de sponsorizare, care atestă aspecte necorespunzătoare realității cu privire la scopul și cuantumul sumelor despre care se susține că au fost achitate cu titlu de sponsorizare. Totodată, deși congresul a avut loc în perioada 3-4 martie 2012 în localitatea Bangalore, India, deplasarea medicilor s-a realizat în intervalul 28 februarie-09 martie 2012, aceștia fiind cazați la mai multe hoteluri din localitatea New Delhi, India, la peste 2.000 de km distanță de locul congresului.

La concres au fost doar câteva ore doar pentru semnături

Procurorii mai spun și faptul că evenimentul științific de la Bangalore a fost doar un pretext, o modalitate de a ascunde vacanța acordată de firma distribuitoare medicilor „pentru ca, în virtutea atribuțiilor lor de serviciu, să îndrume pacienții spre produsele generice oncologice ale companiei”, mai spun anchetatorii.

Medicii au ajuns la congres în cele din urmă, dar numai pentru câtva ore și doar pentru a completa formalitățile ce ar fi atestat prezența lor la eveniment.

„Medicii participanți la excursie au efectuat doar formalitățile necesare care să ateste prezența lor la congres, fără a fi interesați în realitate de aspectul profesional. De altfel, aceștia nici nu au primit diplomele de participare la finalul congresului, ci mult mai târziu când au fost făcute și demersurile pentru obținerea acestora”, mai spune DNA.

Euractiv a scris pe larg despre acest caz în vara anului trecut.

Lista firmelor anchetate de DNA în vara anului trecut:

– ROCHE ROMÂNIA SRL, structură a concernului multinațional ROCHE (producător de medicamente)

– ACTAVIS SRL, producător/distribuitor de medicamente

– PFIZER ROMÂNIA SRL, companie biofarmaceutică

– TEVA PHARMACEUTICALS ROMÂNIA SRL, companie farmaceutică

– NOVARTIS PHARMA SERVICES SRL, producător de medicamente

– ALVOGEN ROMÂNIA SRL, producător de medicamente

– SANDOZ PHARMA SERVICES SRL, companie farmaceutică

– GLAXOSMITHKLINE ROMÂNIA SRL, producător de medicamente

– EGIS INTERNATIONAL, companie farmaceutică

– ROMASTRU TRADING, distribuitor de medicamente

– GLENMARK PHARMACEUTICALS SRL, producător de medicamente