Ministerul Justiției a pus în dezbatere publică proiectul de ordonanță de urgență prin care se dorește abrogarea articolului de lege ce permite deținuților să primească reduceri de pedeapsă dacă scriu „lucrări științifice”. CSM s-a opus.

Ministerul Justiției a pus în dezbatere publică proiectul de ordonanță de urgență, precum și nota de fundamentare pentru abrogarea articolului art. 96 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 254/2013, cea care prevede reducerea cu 30 de zile pentru fiecare lucrare științifică redactată după gratii.

Ministerul Justiției nu a dat un termen pentru această dezbatere publică și nici o adresă unde se pot face propuneri.

Proiectul pentru OUG și nota de fundamentare pot fi consultate aici.

„M-am decis, tocmai constatând că fenomenul (literaturii de pușcărie, n.r.) este scăpat completamente de sub control, să propun guvernului ca în prima ședință din februarie să cer abrogarea acestei dispoziții. (...) Pentru moment, cea mai bună soluție este abrogarea acestei dispoziții. Voi pune în aceeași zi pe masa guvernului regulamentul de aplicare a legii”, a anunțat, marți, într-o conferință de presă, ministrul Justiției, Raluca Prună.

Prună a vorbit despre fenomenul scriitorilor de pușcărie bazându-se pe o serie de cifre obținute de la Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP).

„Prevederea există în legislația românească din 1969. (...) Problemele au apărut din momentul în care, la nivelul anului 2013, am asistat la o creștere fulminantă, exponențială putem spune, a numărului acestor lucrări. În 2014 au fost 90 de lucrări, în 2015 am avut 340 astfel de lucrări”, a spus Raluca Prună.

Joi, Consiliul Superior al Magistraturii s-a opus inițiativei ministrului Justiției, însă Raluca Prună a fost de neclintit. Avizul CSM este consultativ.