Procurorii DNA au dispus joi reținerea pentru 24 de ore a doi inculpați, administratori ai unei societăți comerciale ce deține un centru rezidențial pentru persoane vârstnice situat în orașul Voluntari din județul Ilfov.

Cei doi sunt acuzați de săvârșirea infracțiunii de participație improprie la abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În perioada 29 – 31 august 2023, cei doi inculpați, în calitățile menționate mai sus, ar fi prezentat mai multe documente false (extras Revisal, Contract de catering, Contract privind prestarea de servicii medicale etc.) inspectorilor sociali desemnați să efectueze un control la un centru rezidențial pentru persoane vârstnice deținut de societatea administrată de cele două persoane, pentru a atesta îndeplinirea criteriilor și a standardelor minime care au stat la baza obținerii licenței de funcționare a centrului respectiv.

Acționând în această manieră, cei doi inculpați i-ar fi determinat pe inspectorii sociali să ateste, fără vinovăție, îndeplinirea condițiilor de acordare a acreditării/licențierii furnizorilor de servicii sociale și a serviciilor furnizate de aceștia.

În realitate, serviciile medicale ar fi fost inexistente, mâncarea oferită beneficiarilor (insuficientă, necorespunzătoare din punct de vedere nutritiv, neadaptată afecțiunilor acestora) ar fi fost achiziționată gata preparată din magazin (mici cu cartofi prăjiți, pui cu cartofi prăjiți etc.) sau ar fi fost „încropită” de angajații centrului din ce aveau la dispoziție, iar tratamentul medical, ce nu se administra cu regularitate, ar fi fost administrat beneficiarilor de persoane care nu ar fi avut pregătire medicală.

De menționat este faptul că, pe perioada vizitei inspectorilor sociali, unii beneficiari care nu ar fi îndeplinit condițiile de admisibilitate în centru, aspect supus controlului, ar fi fost scoși din centru, fiind cazați pentru o noapte într-un hotel, ulterior fiind „plimbați” cu un autovehicul sau ținuți în parcarea unui hipermarket până la finalizarea evaluării.

După ce, la data de 11 octombrie 2023, inspectorii sociali ar fi suspendat activitatea centrului ca urmare a deficiențelor constatate, inculpații ar fi mutat beneficiarii într-o altă locație în care și-ar fi continuat activitatea deși pentru acest serviciu nu ar fi existat licență, raportând autorităților că beneficiarii ar fi fost preluați de familii.

Cei doi inculpați urmează să fie prezentați vineri Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Joi, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, au fost efectuate percheziții domiciliare în 3 locații, situate pe raza județului Ilfov.

+++

Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) a fost solicitată de organele de cercetare penală să asigure colaborarea pentru un control tematic în județul Ilfov, în care este vizat un centru de furnizare de servicii sociale (centru rezidențial). Din datele preliminare, centrul este aflat la o adresă pentru care „nu a fost solicitată și nici obținută licență de funcționare”. În consecință, centrul funcționa în afara cadrului legal. anunță Ministerul Muncii.

Inspectorii sociali din cadrul Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială au identificat, la această adresă, un număr de 29 de beneficiari, persoane cu dizabilități, care au aparținători persoane fizice.

Până la momentul transmiterii acestei informări, au fost evaluați de medici 6 beneficiari, 3 au fost preluați de aparținători, ceilalți urmează să fie transferați la spitale. Beneficiarii nu prezintă urme de violență, conform fișelor medicale întocmite