UDMR a depus un amendament controversat la legile justiției care se află acum în dezbatere la Parlament.

UDMR a depus un amendament la proiectul de lege privind statului judecătorilor și procurorilor care prevede că procurorii pot fi delegați sau detașați în cadrul structurilor specializate DNA și DIICOT numai dacă au dobândit gradul profesional de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, potrivit unui document obținut de G4Media.ro.

Potrivit specialiștilor în drept penal consultați de G4Media.ro, dacă amendamentul va trece de votul Parlamentului, activitatea DNA și DIICOT riscă să se blocheze, deoarece cei mai mulți procurori nu dețin gradul de judecător de Înalta Curte, ceea ce înseamnă că nu mai pot activa în acadrul celor două parchete. În plus, dosarele în lucru sau trimise în judecată de procurorii care nu au grad de Înaltă Curte riscă să fie compromise.

Potrivit surselor G4Media.ro, amendamentul ar fi fost inițial susținut de anumiți deputați din PSD, însă nu a avut susținere în partid. Mai mult, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, luni, pentru G4Media.ro că PSD nu va depune amendamente și că va susține doar observațiile făcute de CSM la legile justiției.

În 2021 au mai existat tentative similare de modificare a legii în sensul creșterii condiției de vechime pentru accederea în DIICOT și DNA la 10 ani. Cele două parchete au cerut reducerea condiției de vechime de la 10 ani la 7 ani și au atras atunci atenția că „menținerea unei vechimi de 10 ani pentru accederea la postul de procuror în cadrul DNA și DIICOT, în condițiile în care conduce la permanentizarea deficitului acut de personal, este de natură să conducă la o gestionare precară a fenomenului criminalității organizate și corupției la nivel înalt”.

Ce prevăd legile justiției în varianta adoptată de Guvern

(2) Judecătorii și procurorii pot fi delegați, inclusiv în funcții de conducere ori detașați numai la instanțe sau parchete la care au dreptul să funcționeze potrivit gradului profesional avut. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și al Direcției pentru Investigarea Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism nu pot fi delegați sau detașați la alte parchete sau instituții pe durata desfășurării activității în cadrul celor două direcții.

Ce propune UDMR

La art. 176 alin. (2) se modifică și va avea următorul cuprins:

(2) Judecătorii și procurorii pot fi delegați, inclusiv în funcții de conducere ori detașați numai la instanțe sau parchete la care au dreptul să funcționeze potrivit gradului profesional avut. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și al Direcției pentru Investigarea Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism pot fi delegați sau detașați în cadrul acestor structuri numai dacă au dobândit gradul profesional de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în condițiile prezentei legi și nu pot fi delegați sau detașați la alte parchete sau instituții pe durata desfășurării activității în cadrul celor două direcții.

Cu ce argumente susține UDMR amendamentul

Potrivit Deciziei CCR nr. 514/14.07.2021, DNA și DIICOT funcționează ca structuri cu personalitate juridică în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și sunt conduse de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin intermediul procurorilor-șefi ai acestor direcții.

Având în vedere structura ierarhică a Ministerului Public, legiuitorul are obligația constituțională să instituie, în plan vertical, condiții de acces generale și specifice în funcțiile de execuție aflate pe niveluri ierarhice diferite. Dacă în cadrul aceluiași nivel ierarhic sunt organizate direcții specializate, legiuitorul poate stabili, în plan orizontal, condiții speciale sau derogatorii de acces în cadrul acestora față de cele generale și specifice deja existente, însă marja sa de apreciere nu poate să se manifeste aleatoriu/ arbitrar/ subiectiv, ci ea trebuie să fie unitară și coerentă, cu respectarea principiului controlului ierarhic în cadrul Ministerului Public.

În acest context, apreciem că nu ar mai fi oportună menținerea derogărilor de la sistemul de promovare a procurorilor la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin crearea posibilității delegării/detașării procurorilor care nu au obținut gradul profesional de Parchet de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în cadrul uneia dintre structurile specializate al Parchetului General, exclusiv pe criterii de vechime în profesie (fără susținerea examenului de promovare și a îndeplinirii celorlalte condiții).

De asemenea, se poate observa că, în practică, mai mulți procurori care au activat în cadrul DNA și DIICOT, fără dobândirea gradului profesional de Parchet de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, au formulat acțiuni în justiție pentru recunoașterea acestui grad, eludând astfel dispozițiile legii privind promovarea în funcțiile de execuție. Pentru a elimina aceste situații și pentru a menține un echilibru just privind condițiile de funcționare la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, inclusiv structurile specializate ale acestuia, este oportună includerea în lege a obligativității deținerii gradului profesional de parchet Parchet de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru toți procurorii care activează în cadrul DNA și DIICOT.

+++

Comisia specială comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru examinarea inițiativelor legislative din domeniul justiției va avea următoarea ședință miercuri, ora 12.00, a anunțat, luni, președintele Comisiei, liberalul Gabriel Andronache.

"Am decis amânarea cu două zile a începerii dezbaterilor pe articole luând în considerare solicitarea colegilor din Opoziție cu privire la acordarea unei perioade de timp mai îndelungate pentru a studia numărul mare de amendamente depuse la proiectele pe legi. De asemenea, Ministerul Justiției este de acord cu o dezbatere consolidată asupra textelor de lege în raport cu care s-au formulat observații", a transmis acesta printr-un comunicat.